Tranzacția a fost realizată în urma unei proceduri competitive, la care au participat companii internaționale.
Proiecte noi de construire de unități de producție de energie regenerabilă cu putere instalată cumulată de peste 2.000 MW au primit luna trecută avize tehnice de racordare (ATR), relevă date analizate de Profit.ro.
O companie din concernul deținut de Gautam Adani, al doilea cel mai bogat om din Asia (cu o avere estimată la 100 de miliarde de dolari), construiește în India cel mai mare parc de energie regenerabilă din lume, format din panouri fotovoltaice și turbine eoliene.
O subsidiară locală a dezvoltatorului israelian de capacități de producție de energie regenerabilă Nofar Energy a primit autorizație de înființare din partea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) pentru proiectul de construire a unui parc fotovoltaic ce va fi amplasat în satul Vadu Stanchii, parte a comunei Corbii Mari din județul Dâmbovița.
Administrația din Ciugud informează că vrea să amenajeze în următorii ani, pe o suprafață de câteva hectare, „cel mai spectaculos parc dintr-o comună din România”, proiect de mediu care va fi lansat în cadrul unui eveniment intitulat „Sădește viitorul!”
Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE) va finaliza, în luna mai a acestui an, un parc fotovoltaic în Valea Călugărească, o investiție în valoare de aproape 35 milioane lei, din care circa 7,5 milioane lei fonduri nerambursabile din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Proiecte noi de construire de unități de producție de energie regenerabilă cu putere instalată cumulată de peste 2.000 MW au primit luna trecută avize tehnice de racordare (ATR), relevă date analizate de Profit.ro.
Noul parc deschis sâmbătă în municipiul Brașov, în zona cunoscută sub numele „La Iepure”, amenajat recent printr-o investiție de peste 1 milion de euro, are nevoie de reparații, fapt recunoscut de Primărie, care dă asigurări că toate deficiențele vor fi imputate constructorului.
Simtel Team, companie românească de inginerie și tehnologie listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București, anunță achiziționarea integrală a Oasis Green Energy 3, o companie de proiect care dezvoltă un parc fotovoltaic în Salonta, județul Bihor.
Primăria Brașov a deschis cel mai mare parc din oraș dedicat recreerii și sportului, amenajat, cu o finanțare europeană, pe un teren de 1,6 hectare, în zona cunoscută sub denumirea de „La Iepure”.
Primăria Capitalei, administratoarea unora dintre cele mai mari parcuri ale Bucureștiului, nu a aprobat alocări bugetare în 2024 pentru servicii de pază, decât pentru Parcul Cișmigiu. Banii pentru pază și patrulare la Administrația Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) vor fi anul acesta în valoare de 1,2 milioane lei, conform proiectului de buget ce va intra la vot vineri, 1 martie. Din aceste fonduri, suma de 915.000 lei ar acoperi serviciile de pază din Parcul Cișmigiu pe tot anul 2024, iar restul de 368.000 vor fi destinați asistenței juridice.
Teiuș.Solar, companie de aparține danezilor de la Eurowind Energy, dezvoltator și operator de proiecte eoliene, solare și hibride, anunță lansarea proiectului Parc Fotovoltaic Teiuș – Putere maximă instalată 60,2 MW, implementat în orașul Teiuș, județul Alba. Valoarea totală a proiectului este de 47.155.440 euro (54.987.957 euro cu TVA).
Starea parcului auto din Europa, la finalul anului 2022, arată că țara noastră recuperează lent diferențele față de vestul continentului. În anul analizat de ACEA, pe baza statisticilor naționale, România a avut cea mai mare creștere a parcului auto din UE, cu 3,3%. Acest lucru a afectat într-o măsură destul de mică vechimea parcului auto de la noi, deoarece România a rămas una dintre țările cu cea mai ridicată vârstă a parcului auto. Achizițiile de mașini noi și importurile de mașini second-hand ceva mai puțin învechite au făcut ca România să urce câteva poziții în clasamentul european.
Producătorul de țevi fără sudură cu diametre mici Silcotub, una dintre cele mai importante companii industriale din România, controlată de gigantul multinațional Tenaris, listat la bursele din New York și Milano, intenționează să finalizeze până la sfârșitul anului lucrările de construire a parcului fotovoltaic de la oțelăria pe care o operează la Călărași, proiect prezentat în premieră de Profit.ro în urmă cu circa un an.
Compania americană de investiții KKR preia compania portugheză Greenvolt - Energias Renováveis, care în România a cumpărat, în urmă cu un an, proiectul unui parc fotovoltaic în comuna Dobrosloveni, județul Olt.
Un incendiu de proporții a izbucnit luni dimineață în cel mai mare parc de distracții din Suedia, situat în orașul Goteborg, care s-a extins în special la o nouă zonă acvatică încă neaccesibilă pentru public, au anunțat autoritățile suedeze, citate de AFP.
Autoritățile germane vor să accelereze dezvoltarea de parcuri eoliene offshore prin eliminarea studiilor de impact asupra mediului, studii care uneori întârzie proiectele eoliene, transmite Bloomberg.
O companie de stat care a cumpărat în 2022 un parc eolian cu putere instalată de 15 MW îi plătește acum vânzătorului și lucrări de reparații și întreținere a unității de producție de energie regenerabilă și a instalațiilor de racordare a acesteia la rețea.
Producătorul ceh de energie din surse regenerabile Rezolv Energy, susținut financiar de fondul de investiții Actis, concentrat pe piețele din Europa Centrală și de Sud-Est, a semnat acordul de conectare la rețea pentru parcurile eoliene Dunărea East & West, un proiect de 600 MW în județul Constanța.
Primăria Capitalei a amendat operatorii de salubritate din sectoarele 3 și 4 cu 5.000 lei pentru faptul că nu au curățat în mod corespunzător zăpada și gheața din Piața Universității și de pe trotuarele aferente Bd. Unirii, a comunicat instituția. Primăria Sectorului 4 a amendat Primăria Capitalei că nu a îndepărtat stratul de zăpădă și de gheață depus pe aleile din Parcurile Carol și Parcul Tineretului, aflate în administrarea municipalității.
DTEK Renewables International & Moldova Eolian, parte a grupului de energie și utilități DTEK, controlat de Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a lansat și parcul eolian din Glodeni (județul Mureș), după cel pus deja în funcțiune la Ruginoasa (Iași).
ENGIE anunță semnarea acordului pentru achiziția unui parc eolian, deținut majoritar de către Grupul EnerCap în localitatea Chirnogeni, din județul Constanța, o zonă cunoscută pentru condițiile favorabile de vânt.
Raiffeisen Bank a acordat un împrumut de 60 milioane euro către Rătești Solar Plant, care dezvoltă cel mai mare parc fotovoltaic din România.
Dezvoltatorul și operatorul român de proiecte de producție de energie regenerabilă nextE, parte a grupului elvețian Connect44, a anunțat că a semnat un nou contract corporativ de tip Power Purchase Agreement (PPA) cu un client, căruia îi va livra pe termen lung energia electrică ce va fi produsă de un viitor parc fotovoltaic, ce va fi construit de nextE.
O companie controlată majoritar de antreprenorul Ștefan Cherciu, proprietarul Casa Noastră, producătorul ușilor și ferestrelor QFort și unul dintre cei mai mari furnizori de soluții de tâmplărie termoizolantă din Europa Centrală și de Est, are în plan construirea unui parc fotovoltaic cu putere instalată de peste 200 MW.