Lira sterlină s-a prăbușit la un minim record în raport cu dolarul american, din cauza temerilor tot mai mari privind stabilitatea finanțelor publice britanice.
Acțiunile europene au deschis tranzacțiile de luni puternic în scădere, în timp ce euro a coborât la un nou minim din ultimii 20 de ani, după ce Rusia a agravat criza energetică a continentului prin închiderea unor robinete-cheie de gaz, semnalând o iarnă lungă și rece pentru întreprinderile și gospodăriile din regiune.
Euro s-a depreciat, pentru scurt timp, sub pragul de o unitate pentru un dolar american pentru prima dată din 2002 în tranzacțiile de miercuri, în contextul în care îngrijorările privind intrarea în recesiune a zonei euro continuă să afecteze negativ sentimentul investitorilor.
Cotațiile petrolului scad accelerat marți, trase în jos de aprecierea dolarului și de așteptările privind reducerea cererii globale, inclusiv în contextul noilor restricții impuse de China pentru încetinirea răspândirii infecțiilor Covid-19.
Euro este din nou la un pas distanță de a ajunge la paritate cu dolarul american, pentru prima oară în ultimii 20 de ani.
Banca Centrală a Rusiei a anunțat că va modifica modul în care calculează cursul de schimb oficial rublă-dolar pentru „a-i crește reprezentativitatea”, relatează agenția TASS.
Investitorii români pasionați de criptomonede beneficiază, începând de săptămâna trecută, de posibilitatea utilizării primului token RONCOIN (RONC) ce oferă o paritate 1 la 1 cu leul românesc (RON) și implicit, protecție împotriva volatilității a prețurilor.
Piețele financiare sunt avide după creștere, însă investitorii nu ar trebui să se aștepte la randamente ridicate nici în 2017, arată previziunile analiștilor Goldman Sachs cu privire la evoluția principalelor active și economii în următorul an.
Paritatea dintre lira sterlină și dolar, considerată de neconceput înainte de votul pro-Brexit al britanicilor din luna iunie și un nivel nemaiîntâlnit în istoria monedei britanice, a devenit o posibilitate pentru unii traderi, relatează Bloomberg.
Grupul financiar american Goldman Sachs estimează că euro va coborî sub paritatea cu dolarul în următoarele 12 luni și consideră că avansul de joi al monedei unice europene este “nejustificat”, având în vedere că o nouă reducere a ratelor de dobândă de către Banca Centrală Europeană (BCE) este în continuare posibilă, transmite MarketWatch.