În anul 2024 se vor suspenda în continuare ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante sau temporar vacante, cu excepția posturilor unice, din sistempul public, angajările urmând a fi aprobate doar prin memorandum în Guvern, conform unei ordonanțe de urgență pregătitoare pentru bugetul de anul viitor. Cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor va fi menținut la nivelul lunii decembrie 2023, iar munca suplimentară va fi compensată cu timp liber, cu excepția polițștilor, militarilor și lucrătorilor din serviciile speciale. În ciuda declarațiilor contrare ale premierului Ciolacu, indemnizațiile demnitarilor, alături de cele ale funcționarilor publici ar urma să fie majorate cu 5%. Anul viitor nu vor fi acordate bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă.
Producătorul american de automobile Tesla va fi îndemnat să respecte negocierile colective pentru angajații săi din regiunea nordică, într-o scrisoare comună care va fi trimisă de un grup de fonduri de pensii săptămâna aceasta, au spus luni patru dintre fonduri, transmite Reuters.
Cea mai mare pensie din România are o valoare brută de 95.423 de lei, potrivit datelor obținute de News.ro. Valoarea netă a pensiei este de 84.000 de lei, aproximativ 16.800 de euro lunar. Din cele mai mari 10 pensii din România, cinci sunt obținute pe bază de contributivitate (în domeniul bancar), iar cinci sunt pensii speciale din domeniul Justiției.
Ministrul Muncii Simona Bucura Oprescu susține că 1.200.000 de români trăiesc cu pensia minimă de 1.125 de lei lunar. La polul opus, cele mai mari pensii depășesc 90.000 de lei, așadar peste 18.000 de euro lunar. ”Sunt ale unor cotizanți din domeniul bancar”, susține ministrul Muncii.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, susține că nu a optat pentru o pensie privată, având contribuție doar la sistemul public (Pilonul 1 și Pilonul 2). Ministrul Muncii anunță că, de anul viitor, procentul alocat Pilonului 2 de pensie (administrat privat) va fi majorat de la 3,75% la 4,75% din suma alocată de fiecare român la bugetul public de pensii. Totodată, Simona Bucura Oprescu oferă asigurări că nu va crește impozitul pentru sumele adunate în Pilonul 2 de pensii.
Ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, a declarat că de la 1 ianuarie pensiile tuturor românilor vor crește cu rata inflației și că, potrivit noii legi, pensiile se vor putea majora, pe viitor, doar în luna ianuarie a fiecărui an.
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, transmite că problema sustenabilității deficitului rămâne deschisă și implică identificarea unor soluții care să fie cuprinse în strategia fiscal-bugetară, dar precizează că nu va fi amânată creșterea contribuției la Pilonul II de pensii.
Fondurile de pensii private Pilon II au suplimentat, în cursul lunii octombrie, deținerile de acțiuni ale companiilor listate la Bursa de Valori București, reiese din datele analizate de Profit.ro.
Fondurile de pensii facultative (pilonul III) aveau active în valoare de 4,42 miliarde de lei, la finalul lunii octombrie, în creștere cu 32% comparativ cu nivelul înregistrat la aceeași dată a anului anterior, conform unui raport al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), citat de Agerpres.
Președintele Iohannis a promulgat proiectul noii legi a pensiilor, care prevede că stagiul complet de cotizare pentru pensie pentru limită de vârstă este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar stagiul minim este de 15 ani. Vârsta standard de pensionare este 65 de ani, de asemenea atât pentru femei, cât și pentru bărbați, conform datelor analizate de Profit.ro.
Angajații din zona IT au decis și vor decide în continuare, în urma analizei cifrelor, să contribuie la fondurile de pensii private obligatorii, cunoscute și sub denumirea de Pilonul II, fapt ce arată că au înțeles că este important să economisească pentru viitor, a declarat Gerke Witteven, directorul general al NN Pensii, cel mai mare administrator de profil, prezent la Profit Financial.Forum.
APAPR atrage public atenția asupra unei ambiguități legislative în Codul fiscal, care crează premisele impozitării progresive a câștigurilor de capital din fondurile de pensii private (Pilonul II obligatoriu și III facultativ), asimilate în mod eronat cu partea necontributivă a pensiilor de serviciu (cunoscute public ca „pensii speciale”) începând cu 1 ianuarie 2024.
Salariile și pensiilor, precum și orice alte venituri de natură salarială, indemnizații sau alocații, vor putea fi primite de către beneficiari fie în numerar, fie în cont bancar, după cum vor alege. În schimb, toate instituțiile publice și firmele care sunt înregistrate la Registrul Comerțului vor fi obligate să accepte un ”instrument de plată fără numerar”, conform unui proiect de lege adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților.
Parlamentul, prin votul final al deputaților, a adoptat proiectul noii legi a pensiilor, care prevede că stagiul complet de cotizare pentru pensie pentru limită de vârstă este de 35 de ani, atât pentru femei, cât și pentru bărbați, iar stagiul minim este de 15 ani. Vârsta standard de pensionare este 65 de ani, de asemenea atât pentru femei, cât și pentru bărbați.
Persoanele care desfășoară activitate în calitate de prestator casnic vor putea fi contribuabili ai sistemului public de pensii, conform unor amendamente aduse de senatorii proiectului legii pensiilor. Proiectul a fost adoptat prin vot în plenul Senatului și va fi transmis pentru dezbatere și vot final Camerei Deputaților.
Magistrații-asistenți din cadrul Curții Constituționale a României (CCR) și personalul de specialitate juridică asimilat acestora, indiferent de vârstă, cu o vechime de cel puțin 25 de ani în activitate juridică, realizata numai în aceste funcții, se pot pensiona la implinirea vârstei de 60 de ani și pot beneficia de pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media media indemnizațiilor de încadrare brute lunară și a sporurilor avute în ultimele 48 de luni de activitate înainte de data pensionării, a stabilit Parlamentul, prin votul final al senatorilor.
Fondurile de pensii private obligatorii aveau active în valoare de 117,18 miliarde lei, la finalul lunii septembrie, în creștere cu 32,1% față de nivelul înregistrat la aceeași dată din 2022, potrivit statisticii Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Impactul bugetar pentru plata pensiilor se va ridica în 2024 la aproape 146,2 miliarde lei, cu 30,2 miliarde lei mai mult comparativ cu 2023, conform datelor Băncii Mondiale, furnizate AGERPRES de surse din Ministerul Muncii și Solidarității Sociale.
Nerespectarea calendarului privind contribuțiile la sistemul de pensii private obligatorii a condus la acumularea unui activ mai redus cu 36% în conturile personale ale actualilor salariați, a declarat președintele Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România (APAPR), Radu Crăciun, la o conferință dedicată aniversări primilor 15 ani de activitate a Pilonului II de pensii private obligatorii, lansat în 2008.
Proiectul noii legi a pensiilor prevede că stagiul complet de cotizare pentru pensie pentru limită de vârstă este de 35 de ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați, iar stagiul minim este de 15 ani. Vârsta standard de pensionare este 65 de ani, atât pentru femei cât și pentru bărbați. Atingerea acestei vârste se realizează prin creșterea vârstelor standard de pensionare, conform eșalonării pregătite de inițiatorii legii. Aceștia își doresc ”asigurarea unui sistem de pensii sustenabil din punct de vedere financiar” și au prevăzut condiții pentru reducerea vârstei de pensionare.
Premierul Ciolacu spune că legea ce vizează „închiderea inechităților” din sistemul de pensii va fi trimisă spre Legislativ și va avea ca effect o creștere a pensiilor mici.
Toate pensiile vor fi mărite din ianuarie cu 13,5% indicele de inflație, iar inechitățile vor fi reparate prin noua Lege a pensiilor, a transmis premierul Ciolacu.
Fondurile de pensii din România au o expunere echivalentă cu 90 de milioane de euro pe obligațiunile emise de către Banca Internațională de Investiții (BII), una dintre cele două bănci legate de Rusia la care România a fost acționar până recent, în timp ce fondurile mutuale și companiile de asigurări dețin titluri de 40 milioane euro, a declarat pentru Profit.ro ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul privind pensii speciale. Astfel, legea merge la promulgare. Anterior, comisiile pentru buget-finanțe, pentru muncă și de constituționalitate a Camerei au adoptat un raport de admitere la pentru proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu. Raportul de admitere la proiectul de lege privind pensiile speciale a fost adoptat cu 39 de voturi „pentru”, 10 „împotrivă” și o abținere.
Banca Internațională de Investiții (BII), una dintre cele două bănci legate de Rusia la care România a fost acționar până recent, nu a plătit în octombrie 340 milioane de lei în contul unei emisiuni de obligațiuni ajunsă la scadență, au declarat, pentru Profit.ro surse apropiate situației.