Parlamentul statului american Florida a adoptat o lege care le permite cadrelor didactice să poarte o armă de foc în clasă, o măsură extrem de controversată și a cărei eficiență rămâne de dovedit, relatează AFP.
Guvernul va plăti dobânzi pentru cadrele didactice, ca urmare a nerespectării creșterilor salariale prevăzute prin Legea 221/2008, aprobată în perioada regimului Băsescu și care majora cu 50% salariile profesorilor înaintea izbucnirii crizei financiare,. Potrivit ministrului Educației, Ecaterina Andronescu (PSD), vor trebui acum plătite circa 500 milioane lei pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, respectiv 200-250 milioane lei pentru cele din învățământul universitar.
Poliția greacă a folosit gaze lacrimogene și bastoane de cauciuc pentru a îndepărta un grup de profesori care a încercat să intre joi în Parlamentul de la Atena pentru a protesta împotriva măsurilor de austeritate, a informat presa locală, relatează dpa.
Începând cu 1 ianuarie 2019, personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere și personalul de îndrumare și control din învățământ va beneficia de o primă tranșă de majorare salarială, reprezentând 25% din diferența dintre salariul de bază prevăzut de legea salarizării personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022 și salariul de bază din luna decembrie 2018. În 2020 vor mai exitsa două astfel de majorări, pentru ca legea salarizării să se aplice intregral în cazul profesorilor.
Guvernul intenționează să acorde o garanție de stat de 80% pentru creditele contractate de cadrele didactice în vederea achiziționării unei locuințe. Profesorii din mediul rural vor primi 5.000 de euro pentru achiziția și modernizarea unei locuințe sau cumpărarea terenului pentru locuință. Executivul promite totodată mai multe salarii brute pe an în plus pentru profesori, precum și aplicarea până în 2020 a a Legii salarizării în domeniul învățământului.
Creșteri ale salariilor de bază pentru personalul din sănătate și învățământ intră în vigoare începând de joi, 1 martie. Un medic primar, care acum câștigă 6.010 lei brut, va avea un salariu de bază de 13.338 de lei, iar un medic specialist, care acum are 4.675 de lei, va primi un salariu de 10.563 de lei.
Participate, cel mai mare program de schimb profesional și cultural pentru profesori, acreditat de Departamentul de Stat American, este acum deschis pentru profesorii de matematică și științe.
România funcționează în secolul XXI ca stat membru NATO și al Uniunii Europene cu un sistem public de învățământ de secol XX, blocat în paradigma sa comunistă, fapt pentru care starea actuală a învățământului reprezintă o amenințare directă la adresa siguranței naționale, atenționează Marian Staș, expert în educație și profesor de matematică. El va participa la conferința MAKING THE RIGHT MOVES / a Strategic Thinking, alături de Garry Kasparov, considerat cel mai mare jucător de șah al tuturor timpurilor, care va veni în premieră în România.
Științele și arta sunt ingredientele societății viitorului, iar elevii trebuie să aibă activități care să stimuleze gândirea și să decidă împreună cu profesorul tehnici de investigare și obținere a adevărului, spune profesorul Ion Băraru,"părintele galacticilor NASA". El va participa la conferința MAKING THE RIGHT MOVES / a Strategic Thinking, alături de Gari Kasparov, care va veni în premieră în România.
Un profesor român are o limită minimă a salariului brut anual de aproximativ 21 de ori mai mică decât cea a unui coleg din Luxemburg (3 533 de euro, față de 72 000 de euro în Marele Ducat), diferențe mari fiind și față de profesorii din Germania, Suedia, Franța, Italia, Portugalia. Practic, profesorii români au cea mai slabă bază salarială din UE, urmați de cei bulgari.
Președintele Klaus Iohannis a promulgat astăzi Legea salarizării pentru sectorul bugetar, care prevede că, de la 1 ianuarie 2018, toți bugetarii vor avea o creștere a salariului brut cu 25%, iar de la 1 martie profesorii și medicii vor primi în plus diferența de bani promisă. Primele majorări salariale erau programate inițial pentru 1 iulie 2017.
Camera Deputaților, în calitate de for decizional al Parlamentului, a adoptat, miercuri, legea salarizării pentru sectorul bugetar, care prevede că de la 1 ianuarie 2018 toți bugetarii vor avea o creștere a salariului brut cu 25%, iar de la 1 martie profesorii și medicii vor primi în plus diferența de bani promisă. Primele majorări salariale erau programate inițial pentru 1 iulie 2017.
Un medic rezident, astăzi cu un salariu de 2.621 lei, va ajunge să primească anul viitor 5.700 de lei, iar un medic primar gradul V ATI va crește salarial de la 5.987 lei la 16.672 de lei. În învățământ, un profesor debutant de liceu va porni de la 1.962 lei anul acesta și va ajunge la 3.520 lei in 2020, iar un profesor universitar cu vechime și gradație maxime va porni de la 6.050 lei și va ajunge la 11.337 lei în 2020. Toate acestea sunt promisiunile incluse în proiectul de salarizare unitară a bugetarilor și anunțate de liderul PSD, Liviu Dragnea.
Cadrele didactice cu vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic I vor avea norma de predare redusă cu 2 ore săptămânal, fără a li se diminua din salariu.
Cadrele didactice cu vechime în învățământ de peste 25 ani și gradul didactic I vor avea norma de predare redusă cu 2 ore săptămânal, fără a li se diminua din salariu.
Salariile din învățământ vor fi majorate în medie cu 15% față de salariile de bază ale lunii decembrie 2016, în baza unei ordonanțe de urgență pregătite de Guvern și care reglementează salarizarea a peste 300.000 de angajați din educație.
Premierul Dacian Cioloș i-a cerut ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, să își ceară scuze pentru declarațiile prin care afirma că justificarea că unii profesori spun că au salarii mici este o imbecilitate, aceste declarații fiind regretabile și fără să angajeze Guvernul, a anunțat purtătorul de cuvânt al Executivului, Liviu Iolu.
Unii profesori își bat joc de meseria lor și spun că au salarii mici, această justificare fiind o imbecilitate, a declarat, marți, ministrul Comunicațiilor, Marius Bostan, într-o conferință de specialitate.
Senatorii au stabilit, marți, în ultima ședință de plen, ca proiectul care acordă personalului didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control, cu o vechime de cel puțin 30 de ani, o pensie de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimul an de activitate să fie votat în prima ședință a Senatului din septembrie. Proiectul fusese aprobat tacit de Camera Deputaților.
Firmele vor putea contracta de la universități diverse tipuri de servicii din domeniul cercetării, astfel încât profesorii să poate fi plătiți suplimentar din fondurile atrase în acest mod.
Copiii personalului didactic auxiliar sau ai foștilor profesori, între timp pensionați, vor fi scutiți la rândul lor de plata taxelor de înscriere la concursurile de admitere în învățământul superior și vor beneficia de gratuitate și la cazare în cămine și internate.
Ordonanța de urgență privind salarizarea bugetarilor, prezentată în premieră de Profit.ro, a intrat pe circuitul de avizare al ministerelor, urmând a fi adoptată în ședința de Guvern de săptămâna viitoare.
Diferențele salariale cuvenite personalului didactic din învățământul de stat pentru perioada octombrie 2008 -13 mai 2011, stabilite prin mai multe acte normative, vor fi plătite eșalonat timp de 5 ani, conform unui proiect de lege adoptat, miercuri, în Parlament.
Programul de educație pentru profesori TeachersUP!, desfășurat după un model NASA și derulat de compania de consultanță și coaching DC Catalyst, se extinde în București, Cluj, Iași și Timișoara, după proiectul pilot de la Brașov.
Pregătirea profesorilor din ciclul primar și gimnazial trebuie schimbată, pentru ca toți elevii să fie puși în valoare, să aibă încredere în ei și să-și dezvolte competențele, deoarece bazele succesului în viață se pun în clasele I-VIII, recomandă specialiștii prezenți la evenimentul ”Educația sursa de profit pentru companii, performanță pentru România”, organizat de Profit.ro.