Compensată parțial de activitatea sporită din piața certificatelor, lichiditatea pieței de acțiuni de la București a fost în suferință, în contextul unui început de săptămână marcat de aversiune la risc pe bursele mari ale lumii.
Ultima sesiune a săptămânii de pe bursa românească a fost una de corecții ușoare, investitorii fiind prudenți față de volatilitatea ridicată din piețele externe.
După o secvență de mai multe sesiuni cu lichditate foarte bună, activitatea de tranzacționare de pe bursa românească s-a diminuat la niveluri apropiate de media ultimilor ani.
Indicele BET-XT a pierdut un procent și jumătate, după o etapă în care BVB a gravitat în zona maximelor istorice, în pofida valului de vânzări de pe marile burse ale lumii.
Chiar dacă lichiditatea a fost în nota bună a perioadei, deviațiile minore ale indicilor și închiderile divergente ale celor mai tranzacționate acțiuni au arătat o ședință în care investitorii au fost marcați de nehotărâre.
Într-o sesiune susținută de protagonistele ofertei publice primare din vară, investitorii au arătat apetit pentru acțiunile românești.
Ultima sesiune de tranzacționare a săptămânii de pe bursa românească a fost marcată de o lichdiitate foarte bună.
După 2 sesiuni de corecții antrenate de sentimentul negativ de pe marile burse ale lumii și de estimarea impactului măsurilor fiscale asupra unor companii listate, indicii principali de la BVB au revenit în sensul impulsului ascendent care a propulsat piața pe maxime istorice.
Deși ajustarea ex-dividend a acțiunilor OMV Petrom a adus o ședință „roșie” pe bursa românească, interesul investitorilor este trădat de lichditatea ridicată.
După o secvență de aprecieri puternice în care a marcat noi și noi maxime, indicele BET e pierdut peste 1 procent, tonul vânzărilor fiind dat pe acțiunile companiilor cu capitalizare mare în contextul în care a apărut varianta neobligativității contribuției la fondurile de pensii administrate obligatoriu.
În ziua Adunării Generale a Acționarilor în care mandatul americanilor de la Franklin Templeton a fost prelungit cu doar un an, Fondul Proprietatea avut o zi negativă în ringul bursier pentru titlurile sale și capitalizarea de piață a coborât la 2,5 miliarde lei.
Mandatul Franklin Templeton la Fondul Proprietatea a fost prelungit cu un an, în loc de 4 ani cum a dorit administratorul Fondului.
Indicele BET câștigat un sfert de procent în ultima sesiune a săptămânii.
Aflat într-o secvență de doborâre succesive a maximelor, indicele BET a avut o ședință de retragere.
Pe o lichiditate mare și bine distribuită pe mail mulți emitenți, indicele BET al celor mai tranzacționate acțiuni românești a câștigat un procent și a atins un nou maxim istoric.
Într-o sesiune în care indicele BET a avansat pe un nou maxim istoric, bursa românească a avut o protagonistă inedită.
Într-o sesiune cu lichiditate bine distribuită în adâncime pe mai mulți emitenți, la BVB avem noi cotații record pentru principalul indice.
Bursa românească a avut cea mai intensă activitate de tranzacționare de după sesiunile imediat următoare listării Hidroelectrica.
Producătorul național de energie hidro atinge o nouă valoare record, în aceeași zi în care și indicele BET doboară noi maxime.
După 5 sesiuni consecutive de creșteri furibunde în care maximul precedent din ianuarie 2022 a fost lăsat în urmă, indicele BET a suferit o corecție marginală.
Doborârea reperului tehnic al maximelor din ianuarie 2022 a antrenat cumpărătorii din piață.
Ministerul Finanțelor Publice (MFP), care deținea la finalul lunii trecute 5,96% din capitalul Fondului Proprietatea (FP) și 6,94% din drepturile de vot în AGA acestuia, a propus-o pentru poziția de membru în Comitetul Reprezentanților FP pe Liliana Anghel, recent numită director general adjunct în minister, cu atribuții de coordonare activități planificare bugetară, potrivit CV-ului propriu.
Având catalizator în acțiunile bancare și cele ale producătorilor de gaze naturale, bursa românească atinge noi „culmi”.
Câștigând un procent în ultima sesiune a săptămânii, indicele celor mai lichide acțiuni românești depășește vârful din ianuarie.
Pe volume sporite, catalizate de tranzacțiile cu acțiuni Fondul Proprietatea, indicele principal de la BVB s-a întors în zona vârfului de dinaintea invaziei ruse în Ucraina.