Începutul anului le-a adus producătorilor auto primul declin al vânzărilor pe piața din Europa din ultimele 5 luni, în contextul în care cererea pentru anumite modele a fost afectată de schimbări importante de taxare în mai multe țări. De asemenea, introducerea unor limite mai drastice ale emisiilor a condus la înmatriculări masive în decembrie, făcute de dealeri.
Mai multe state din Uniunea Europeană, inclusiv România, se opun unor schimbări în domeniul transportului rutier și iau în calcul atacarea acestora la Curtea Europeană de Justiție, potrivit unor diplomați citați de Reuters.
Operatorii economici români ar trebui să își reanalizeze relațiile cu furnizorii și clienții din Uniunea Europeană pentru categoriile de operațiuni al căror regim de TVA va fi modificat începând cu 1 ianuarie 2020, ca urmare a aplicării directivei europene privind „remediile rapide”.
Regulile de franciză din România vor fi schimbate, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, proiectul de lege, propus anterior de Guvern în acest sens, primind acum avizul final al Parlamentului. După cum a relatat anterior Profit.ro, proiectul obligă francizorul să înființeze "o unitate-pilot", introduce condiții de informare prealabilă și stabilește un registru special. În forma finală a proiectului, însă, aleșii au stabilit, printre altele, că până la debutul pe scară largă a afacerii, francizorul va trebui să opereze unitatea pilot cel puțin pentru 1 an.
În Croația a intrat în vigoare joi un nou regulament rutier cu prevederi draconice, între care creșteri semnificative ale amenzilor și posibilitatea confiscării vehiculelor, relatează dpa.
Platforma video YouTube are nevoie de un nou set de reguli și legi în lupta diminuării discursului instigator la ură, rasismului și dezinformării, este de părere Neal Mohan, Chief Product Officer al companiei deținute de Google.
Regulile de franciză din România vor fi schimbate, pentru prima dată în ultimii 20 de ani, printr-un proiect de lege propus de Guvern și aflat în ultima etapă de adoptare în Parlament. După cum a relatat anterior Profit.ro, proiectul obligă francizorul să înființeze "o unitate-pilot", introduxe condiții de informare prealabilă și stabilește un registru special. Acum, însă, în pragul adoptării, aleșii au stabilit, printre altele, că până la debutul pe scară largă a afacerii, francizorul va trebui să opereze unitatea pilot cel puțin pentru un an.
Comisia Europeană a reușit să modifice normele de testare în regim WLTP a automobilelor constructorilor de pe piața europeană, acuzați că au încercat să fenteze mecanismul.
Regulile de franciză din România au fost schimbate pentru prima dată în ultimii 20 de ani, de când au fost introduse, decizia confirmând informațiile anunțate de Profit.ro în primăvară. Argumentul: companii românești în principal din zona de imobiliare și brokeraj bancar au pus bazele unor rețele nesustenabile la scurt timp de la înființare, generând falimente pentru sute de francizați care au cumpărat iluzii deșarte. Acum, va fi creată "o unitate-pilot", introduse condiții de informare prealabilă și înființat un registru special, plus o interdicție de 1 an pentru francizor.
Proiectul ordonanței de urgență care schimbă regulile insolvenței, obținut și prezentat de Profit.ro, încalcă prevederile constituționale, referitor la existența unei situații extraordinare, motivată, nu are în vedere principiile de tratament egalitar al creditorilor, încalcă prevederile Directivei europene privind acordarea celei de a doua șanse și nu are atributul clarității actului normativ, necesară supremației legilor în România, atenționează Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România.
Statul încearcă maximizarea gradului de recuperare de la firmele în insolvență a creanțelor bugetare indiferent de modalitatea de stingere a acestora, fiind acordată prevalență procedurii falimentului față de cea a reorganizării judiciare, și se va promova ca acționar inclusiv în societăți unde nu are astăzi această calitate, semnalează firmelor experții juridici, după ce Profit.ro a obținut și prezentat ieri noile reguli pregătite pentru insolvență. Schimbările vor avea un impact major asupra firmelor care și-au declarat intenția de reorganizare, permițând, și chiar impunând în unele cazuri, deschiderea falimentului cu mai multă ușurință. Informațiile Profit.ro au fost confirmate ieri seara de ministrul Finanțelor.
Parlamentul va avea reguli mai stricte pentru vizitatori și jurnaliști, urmare a protestului de miercuri, a anunțat președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, după ședința Birourilor permanente.
Regulile de franciză din România vor fi schimbate de Guvern pentru prima dată în ultimii 20 de ani, de când au fost introduse. Argumentul: companii românești în principal din zona de imobiliare și brokeraj bancar au pus bazele unor rețele nesustenabile la scurt timp de la înființare, generând falimente pentru sute de francizați care au cumpărat iluzii deșarte. Acum, va fi creată "o unitate-pilot", introduse condiții de informare prealabilă și înființat un registru special.
Românii și cetățenii celorlalte state membre care locuiesc sau călătoresc în afara Uniunii Europene beneficiază, de astăzi, de o mai bună protecție consulară dacă țara lor de origine nu are reprezentanță oficială în statul de destinație, putând cere sprijinul ambasadei sau consulatului oricărei țări UE.
Joi intră în vigoare măsuri mai stricte de securitate pentru zborurile către Statele Unite.
Afacerile a peste 340.000 de firme din România, reprezentând 40% din numărul total al persoanelor juridice înregistrate, vor fi influențate semnificativ de noile reglementări europene privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Regulile pentru aplicarea noii Legi RCA, analizate de Profit.ro, impun un regim de control mult mai strict asupra firmelor de asigurare, mai ales în privința modalităților de stabilire a tarifelor. Apar concepte absolut noi pe piața locală, precum asiguratul cu risc ridicat, decontarea directă facultativă, oferta de despăgubire sau reduceri oferite clienților care apelează la sisteme electronice speciale ori la cursuri de condus preventiv.
Autoritățile locale vor avea atribuții mai extinse în privința regulilor privind publicitatea stradală, ale cărei reglementări au fost relaxate printr-un proiect de lege valabil din această săptămână. Astfel, dimensiunile și restricțiile de amplasare a panourilor publicitare vor avea noi norme, mai permisive, în timp ce amenzile pentru nerespectarea noilor reguli au fost reduse drastic.
Polonia ar putea impune noi reguli Uber, relaxând, în același timp, condițiile pentru acordarea licențelor de taxi pe piața locală, a declarat prim-vicepremierul polonez Mateusz Morawiecki, citat de Reuters. Guvernul de la Varșovia vrea să găsească o soluție de compromis, în urma unui val de proteste împotriva activității ilegale a unor companii ce oferă servicii de transport persoane.
Autoritățile locale vor avea atribuții mai extinse în privința regulilor privind publicitatea stradală, ale cărei reglementări au fost relaxate de către parlamentari printr-un proiect de lege. Astfel, dimensiunile și restricțiile de amplasare a panourilor publicitare vor avea noi norme, mai permisive, în timp ce amenzile pentru nerespectarea noilor reguli au fost reduse drastic.
Pachetele de țigarete scoase la vânzare trebuie să respecte noile cerințe ale legislației începând de duminică, astfel că vor afișa imagini color mai mari care prezintă riscurile asociate fumatului, pe 65% din suprafațele față-spate ale pachetului, combinate cu mesaje de avertisment și informare, scrie News.ro.
Guvernanții au constatat, după 2 ani, că poliția nu îi poate amenda pe taximetriștii care lucrează fără autorizație, din cauza modului în care este formulată legea, și vor clarifica regulile astfel încât șoferii aflați în această situație, precum cei ai companiei Uber, să încaseze mai ușor amenda de 1.000-5.000 de lei.
Guvernul va schimba regulile de comerț online, pregătindu-se să introducă noi norme privind vânzările de tip outlet, promoționale/ de soldare/ lichidare de produse, stocarea permanentă a informației, stocarea-hosting și în cazul platformelor de tip marketplace.
Firmele care au obținut dreptul de a vinde alimente cu eticheta "produs montan" vor fi controlate cel puțin o dată pe an de către inspectorii direcțiilor agricole județene, iar, în cazul în care acest drept le este retras, nu vor mai putea depune acte pentru a obține o nouă autorizație decât după minimum 2 ani.
Guvernul va schimba regulile de comercializare a produselor pentru construcții, înlocuind condițiile aplicate în ultimii 13 ani.