Criptomonedele, precum bitcoin, vor fi în continuare impozitate la venitul brut obținut la vânzare, situație care presupune că o persoană este obligată să plătească impozitul de 10% pe venitul respectiv chiar dacă a vândut în pierdere față de prețul la care a cumpărat. La propunerea mediului de afaceri ca veniturile din tranzacționarea de criptomonede să fie tratate ca venituri din investiții, Ministerul Finanțelor a transmis că situația va rămâne neschimbată până la reglementarea criptomonedelor de către BNR și ASF.