Octopus e un restaurant, deschis în Parcul Herăstrău, în complexul Bonton Palace, lângă Argentine. E un restaurant mare, au preluat spațiul dinspre Șoseaua Nordului, nu pe cel dinspre lac, acela a rămas o sală de evenimente.
O să revin la Voila după ce voi termina studiile despre boemă. Fiindcă se pare că nu mai există în România o definiție actualizată a boemei, și nici cercetări sistematice pe acest subiect, m-am apucat să schițez eu câte ceva, pornind de la cercetările din alte țări. M-am uitat la definiția din dicționar. Boemi și boema așa cum sunt descriși acolo, nu mai există în Civilizația Occidentală, nici la noi, nici în altă parte. Au apărut acum categorii noi, de neo-boema, post-boema, despre care o să scriu în scurt timp. O abordare pragmatică ar fi să folosim în continuare conceptul de „boema”, fiindcă e cunoscut, folosit și, mai ales, bine marketat, dar să înțelegem prin asta post-boema, care e ceva cu totul și fundamental diferit.
Lugo e fostul restaurant Goccia, sau poate doar în locul lui, pe George Enescu, chiar în spatele blocului Eva, în centrul centrului Bucureștiului. Au un site elegant, bine făcut, te face să crezi că e un loc elegant, cu mâncare fină.
Victorița o chema pe mama lui Don Marino. Iar Don Marino e Marian Cuzdrioreanu, cel care a deschis acest restaurant de peste acum 30 de ani. Se pare că toți cei din familie au avut legătură cu peștele, și au și în continuare, și asta se vede în felul de a face lucrurile.
Caragea 8 (scris Caragea8 de ei, legat) e un loc interesant al Bucureștiului. Numele înseamnă adresa la care au deschis de mai bine de jumătate de an, o stradă liniștită din Bucureștiul vechi din centru. Între Polona și Calea Dorobanților, în capătul dinspre Eminescu. Sunt case vechi acolo, blocuri mici, oameni înstăriți, în general.
Restaurante si alte localuri închise în București în 2019.
Mântuleasa 40 e și numele restaurantului și adresa lui. E într-o casă veche din Bucureștiul literaturii copilăriei noastre, chiar unde se termină bătrâna stradă în bulevardul Carol I.
Blid, sau Blid – locantă românească, pe numele lui întreg, e un mic restaurant nou-nouț al Bucureștiului. Are legătură, dar nu știu precis care, cu Cosmin Dragomir. Cosmin e un jurnalist care scrie foarte mult despre mâncare și care face o treabă excelentă cu proiectul său GastroArt, prin care documentează istoria gastronomiei și ospitalității românești. Practic, e o extensie logică a proiectului, o exemplificare multisenzorială a prețioasei lui arhive documentare.
La Cocoșatu e unul dintre cele mai puternice branduri de pe piața restaurantelor din București. Restaurantul popular din Băneasa a avut întotdeauna succes, toată faima sprijinindu-se pe micii menționatului personaj. În septembrie a mai apărut un La Cocosatu în peisaj, acesta pe Clucerului. În locul lui La Piovra, restaurant italienesc despre care mi-au spus că tot al lor a fost.
Pata Negra e un restaurant cu specific spaniol, unul dintre puținele din București, oricât de ciudat să auzi asta, și cred că singurul care încearcă să treacă dincolo de meniurile tradiționale spaniole, cele populare, pe care le găsești în toate restaurantele lor. Ca și celelalte țări mari din punctul de vedere al gastronomiei rafinate (Franța, Elveția, Belgia, Italia și alte câteva), spaniolii știu să facă și mâncare fină, sofisticată. Dar asta e foarte greu de făcut, nu e la îndemâna oricui a lucrat prin câteva restaurate de cartier sau de gară în Spania, și gata!, se crede specialist în bucătăria spaniolă.
CAU o mică măcelărie cu băcănie și steakhouse la Piața Floreasca, chiar față în față cu fostul Madame Pogany. Au fost tot felul de coferarii și cafenele acolo, dar nu au avut viața lungă. Cred că au vrut să-l facă mai întâi doar magazin de carne de calitate, când l-au deschis prin vară, și acum două luni au adăugat mese ca să-l facă și mic restaurant. Sau, pur și simplu au deschis băcănia înainte ca bucătăria să fie gata.
Frudisiac e un mic fenomen social urban ușor de înțeles, de descris și de clasificat de către sociologi și de specialiștii în psihologie socială.
Mikkeller Bar, sau Mikkeller Bucharest, cum se cheamă oficial, ca să sublinieze apartenența la un concept global, și-a construit un brand distinctiv pe piața localurilor bucureștene. Chiar dacă, aparent cel puțin, pe niște atribute contraintuitive: ambianța austeră, întunecată, meniu scurt și simplu, mâncare nesănătoasă. Occidental septentrional, bacovian, genul de pub în care bei mai degrabă de unul singur, ca să uiți una sau alta, și nu te duci ca să faci hărmălaie cu prietenii. Barul din care pleci mai trist decât ai intrat. Bucureștiul e mare, e loc pentru de toate, și Mikkeller a profitat de atracția pentru noutate a oamenilor. Și-au făcut clientela lor, din câte mi-am dat seama. Dar, cu cât mai multe și mai diferite restaurantele și puburile în oraș, cu atât mai bine pentru toată lumea…
Enjoy Coffee and Lounge e deschis de două luni într-o clădire din spatele lui Tucano, de pe Calea Dorobanților, vizavi de ASE. E foarte posibil ca acesta să fi fost vreun corp utilitar al marii case, să facă parte dintr-un fost ansamblu imobiliar.
Când am văzut Arogant by Loka, am fost convins că Loka e numele vreunui bucătar. Însă nu, Loka Lounge e o cafenea pe bulevardul Decebal. Probabil că una de succes, de vreme ce susțin noul brand cu vechiul nume. Și încă un argument ar putea fi ca investiția în noul restaurant-lounge Arogant pare să fie mult mai consistentă decât cea de la care numele își trage sufixul.
Alt Shift a fost (și presupun că încă este) restaurantul celor care au făcut restaurantul Shift în Piața Lahovari, cel care a luat locul lui Esperanto, când a plecat Dan Chisu de acolo.
Nonna Mia au avut o oarecare faimă când au deschis prima dată bistroul lor italienesc pe strada Chile, aproape de Spitalul de Urgență Floreasca. La parterul unei case vechi în care tot al lor cred că este minusculul hotel cu șase camere de la etaj. O ambianță italienească autentică, un italian care gătea și care te binedispunea cu prezența lui.
Nu sunt monden, nu-mi place să merg prin oraș, iar să călătoresc departe, nici atât. Aflu despre locurile în vogă de pe Internet, și apoi mă duc și eu acolo dacă e ceva de mâncare, ca să scriu pe site. Așa că nu aveam cum să știu dinainte despre faimosul restaurant Le Bab din Soho, în Londra, care vinde kekab făcut de un chef cu trei steluțe Michelin (Our original restaurant, serving refined, contemporary kebabs in Soho. Kitchen led by Federico Preti, formerly of 3 star Enoteca Pinchiorri & Le Gavroche).
O altă cină memorabilă la Zen Sushi din George Călinescu (Piața Dorobanților), de data aceasta o degustare a meniului de sfârșit de vară pregătit de Iulian Constantin, Head Chef și asociat al Zen Sushi-urilor. Am pus aici meniul cu totul, ca să nu mai enumăr ce am mâncat la ei.
Asta pentru mine, fiindcă trebuie să merg și să scriu mai întâi despre restaurantele mari și bune. Or, în București, aproape toate sunt în centru și în nord, spre Dorobanților, Floreasca, Herăstrău.
Am fost de mai multe ori la Poesia, între timp, și totul a rămas la fel. Restaurantul arată impecabil, foarte curat și bine amenajat, și terasa e acum acoperită, în caz de nevoie, și mai bine amenajată.
KALI insistă să se prezinte ca un restaurant cu produse naturale: KALI eat local este un concept care promovează mâncarea sănătoasă, gătită din produse naturale, provenite de la producători din România, produse a căror trasabilitate poate fi verificată.
Cei care au de mai mulți ani Costelaria din Rahova, in Palatul Bragadiru, au deschis la începutul lui iunie un nou restaurant ribs & grill, chiar unde Barbu Văcărescu se taie cu Lacul Tei. Sunt la parterul unei clădiri de birouri, unde mai multe restaurante au apărut, și apoi au dispărut, de-a lungul vremurilor.
Trattoria Verdi au deja două sau trei restaurante bine așezate în București, și la începutul lui iulie au mai deschis unul, pe Ion Mihalache, aproape de Piața Victoriei. Acolo unde înainte a fost Osteria Gioia, mulți ani.
Am fost de câteva ori la acest restaurant rusesc, ultima dată acum doi ani. L-am găsit exact la fel, nimic schimbat, nici în ambianță, nici în meniu. Și vorbesc aici de partea rusească a meniului, fiindcă au adăugat și tot felul de banalități din bucătăria internațională la Cherie Saveurs de Russie. Așa, fiindcă și alții fac la fel. De fapt, ca să fiu mai exact, meniul Cherie e unul “internațional”, iar mâncărurile rusești sunt trecute la “specials”.