Peste 50.000 de articole de îmbrăcăminte și încălțăminte au fost ridicate de anchetatori în urma a 36 de percheziții făcute în autovehicule din parcarea complexului "Dragonul Roșu". Perchezițiile au avut loc în dosarul de punere în circulație de bunuri contrafăcute.
Piața asigurărilor din România s-a confruntat în ultimii 20 de ani cu mai multe falimente, toate caracterizate prin faptul că respectivele companii aveau capital autohton, expunere ridicată pe RCA și capitalizare insuficientă pentru acoperirea riscurilor din portofoliu și plata despăgubirilor, a declarat Mădălin Roșu, președintele Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România (BAAR), la Profit Financial.forum – Finanțăm repornirea economiei.
Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondate, recursurile în casație depuse de majoritatea inculpaților din Dosarul Ferma Băneasa. A fost admis recursul formulat de Mihăiță Robert Roșu, acesta fiind achitat sub acuzația de constituire a unui grup infracțional organizat și complicitate la abuz. Decizia instanței este definitivă.
Amenzi de aproape 200.000 de lei și 28 de spații au fost închise astăzi în urma controalelor efectuate de Protecția Consumatorului la complexul comercial Dragonul Roșu din Capitală.
Dacă ne uităm la piața de amenajări interioare, observăm un salt semnificativ în ultimii 25 de ani. Au apărut multe firme de consultanță, designeri, arhitecți specializați. Am trecut de la amenajări făcute în funcție de ce se găsea la finisaje deosebite, la sisteme centralizate de încălzire și ventilație. Am avut și noi, împreună cu ceilalți lideri din piață, rolul nostru în a educa și în a promova calitatea, produsele avangardiste, soluțiile noi și ultimele tehnologii. În orice domeniu, calitatea înseamnă durabilitatea produsului, design-ul plăcut cât și serviciile prompte post-vânzare.
Reprezentanții Biroului Asigurătorilor de Autovehicule din România - BAAR au ales conducerea pentru următorul mandat, Mădălin Roșu, reprezentant al companiei Omniasig, fiind reales pentru al doilea mandat consecutiv ca președinte al Consiliului Director.
„Împărtășim îngrijorarea că Decizia emisă de Înalta Curte în această cauză nu privește doar cazul unui avocat anume, ci afectează profesia de avocat și statul de drept”, se arată într-o Declarație remisă de Comitetul pentru Drepturile Omului al Asociației Europene a Avocaților de Drept Penal (European Criminal Bar Association - ECBA).
Federația Barourilor Europene (FBE) solicită autorităților române respectarea drepturilor avocaților, a independenței acestora și a statului de drept! Prin Rezoluția adoptată în data de 5 mai, FBE își exprimă îngrijorarea cu privire la condamnarea avocatului Robert Roșu la închisoare cu executare pentru fapta de a-și fi exercitat profesia.
Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR), cu suportul tuturor barourilor din țară, a organizat astăzi, 14 aprilie, la ora 12:00, o acțiune menită să atragă atenția în legătură cu riscurile la adresa exercitării profesiei de avocat și a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Indignarea avocaților a fost generată de publicarea recentă a deciziei (Motivarea) în dosarul Ferma Băneasa, în care doi avocați, printre care avocatul Robert Roșu, au fost condamnați.
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență se va întruni duminică, de la ora 12.00, pentru a prelungi măsurile în vigoare pentru București, a declarat prefectul Capitalei Alin Stoica, pentru News.ro.
4 din 10 români (39%) consumă vin cel puțin o dată pe săptămână, iar 29% de aproximativ 1-3 ori pe lună.
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis că municipiul Sibiu intră în scenariul roșu, începând de sâmbătă, pentru 14 zile, după ce incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 din ultimele două săptămâni este de peste 3 cazuri la mia de locuitori.
Organizația internațională The Civil Liberties Union for Europe a pus în discuție cazul avocatului Robert Roșu, care a fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul Ferma Băneasa. În analiza inclusă în raportul „EU 2020: Demanding on Democracy / Country & Trend Reports on Democratic Records” și publicat pe site-ul organizației în data de 8 martie, se arată că acest caz a stârnit un val de proteste din partea avocaților români, „care au susținut că independența profesiei de avocat trebuie apărată de orice asociere nejustificată între activitatea de apărare efectuată de avocat și activitățile clientului”.
Municipiul Constanța a intrat în scenariul roșu după depășirea pragului de 3 la mie în privința ratei de infectare cu noul coronavirus, iar restaurantele, cinematografele și teatrele sunt închise. Măsura a intrat în vigoare de la miezul nopții de miercuri spre joi și este valabilă 14 zile.
Comitetul Municipiului București pentru Situații de Urgență a decis, în ședința de duminică, restricțiile care se vor aplica în următoarele 14 zile, după ce incidența cumulată a depășit 3 cazuri la mia de locuitori. Intrarea în scenariul roșu se face duminică, la miezul nopții.
Aproximativ 150 de avocați s-au reunit astăzi, la Palatul de Justiție, urmare a convocării lansate de decanul Baroului București, Ion Dragne, pentru a analiza măsurile legale ce se pot adopta în contextul condamnării la închisoare a doi avocați „pentru ceea ce prima instanță a apreciat a fi exercitarea firească a profesiei de avocat.”
Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roșu, a demisionat din funcție în urma discuțiilor purate vineri cu ministrul Energiei Virgil Popescu. Roșu s-a declarat ”vinovat” pentru că minerii nu și-au primit drepturile salariale și alte plăți restante.
Primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, a anunțat că orașul intră din nou în scenariul roșu, cu restricțiile aferente, după ce rata de infectare a ajuns la 3,16 la mie. Restricțiile vor fi valabile de vineri.
Președintele Consiliului barourilor și al societăților de drept din Europa se adresează Președintelui CSM, Ministrului Justiției și Procurorului General cu luări de poziție privind statul de drept și independența profesiei de avocat.
UIA consideră că avocatul Robert Roșu a fost încarcerat în cadrul și pentru exercitarea profesiei de avocat, fapt pe care îl condamnă cu tărie, ca fiind total inadmisibil și inacceptabil.
Când a sunat telefonul, era șase și ceva, ori șase fără ceva, nu mai țin minte exact…Ce-mi amintesc însă sunt corul de ciori și apăsarea întunericului matinal, de decembrie în apropiere de solstițiu. La celălalt capăt al undei, Viorel, administratorul firmei, sobru, relativ calm și măsurat. Ar fi bine să vii repede, sunt la noi unii de la DNA care întreabă de tine.
Firma OK Albastru Roșu, parte din grupul Fortuna Entertainment Group, preia întregul capital social al companiei Total Rent, tranzacția fiind autorizată de Consiliul Concurenței.
Niro Investment, companie controlată de omul de afaceri Nicolae Dumitru, pregătește construcția unui parc de retail modern, cu un hipermarket și magazin de bricolaj, în locul celebrelor tarabe cu produse ieftine din complexul Europa, închise anul trecut, a declarat, pentru Profit.ro, directorul executiv al companiei. Circa două treimi din complexul Europa a rămas la fiicele fostului partener al lui Nicolae Dumitru, colonelul Constantin Salitră.
UNBR consideră inacceptabilă represiunea de natură penală asupra avocatului pentru consultațiile și susținerile făcute în calitate de reprezentant. Discrepanța radicală între cele două hotărâri judecătorești privindu-l pe avocatul Robert-Mihăiță Roșu arată slăbiciunile sistemului, cu consecințe grave asupra credibilității justiției
Peste jumătate dintre statele membre ale Uniunii Europene (UE) și Regatul Unit, inclusiv România, sunt clasificate cu roșu pe o nouă hartă europeană privind restricțiile de călătorie publicată de către Centrul European de Prevenția și Controlul Bolilor (ECDC), relatează AFP.