Președintele Federației Asociațiilor de Promovare Turistică din România (FAPT), Corina Martin, anunță că se încearcă atragerea turiștilor din Federație Rusă pe litoralul românesc, afirmând că acolo există o piață cu un potențial foarte mare, turiștii ruși fiind buni consumatori și fiind doriți de orice țară. Reprezentantul unei agenții de turism spune că litoralul românesc nu este cunoscut în Rusia, țara noastră fiind percepută mai degrabă ca destinație de excursie, atracțiile fiind Dracula și Bucureștiul.
Statele Unite plănuiesc să sancționeze oligarhii ruși în această săptămână, printr-o lege care are ca țintă Moscova, pentru amestecul în alegerile prezidențiale americane din 2016, conform unor surse citate de Reuters.
Premierul bulgar Boiko Borisov, a cărui țară deține președinția semestrială a Uniunii Europene (UE), a anunțat vineri că Sofia nu va expulza diplomați ruși în cazul Skripal, relatează The Associated Press.
Coreea de Nord și-a deschis porțile turiștilor ruși, care sunt invitați să facă o călătorie “imersivă” în cel mai izolat stat al lumii, cu promisiunea că vor fi “mai în siguranță decât dacă s-ar plimba seara prin Londra”.
Lobbystul americano-rus care s-a întâlnit anul trecut cu fiul președintelui american Donald Trump, la Trump Tower, i-a dat un dosar cu informații compromițătoare despre rivala sa democrată Hillary Clinton, potrivit The Associated Press, scrie radio Free Europe-Radio Liberty.
La întâlnirea din iunie 2016, în Trump Tower, la care au participat Donald Trump Jr., Jared Kushner și Paul Manafort au fost prezente cel puțin opt persoane, relatează CNN.
Unii dintre cei mai bogați oameni din Rusia au renunțat la dreptul de rezidență în țara lor, pentru a evita respectarea unei legi din 2014 care impune dezvăluirea activelor offshore, o practică prin care pot fi ascunse miliarde de dolari de autoritățile fiscale, au declarat oameni de afaceri citați de Reuters.
Mai multe documente demonstrează că hackeri de elită, care au legături inclusiv cu executivul rus, s-au prezentat în repetate rânduri drept reprezentanți ai NATO și au trimis numeroase e-mailuri de tip phishing către organizații diplomatice din țările europene, inclusiv către Ministerul Afacerilor Externe din România, dezvăluie CyberScoop.
Doi cetățeni ruși au fost arestați preventiv de magistrații Tribunalului București, fiind acuzați că au spart două bancomate din Capitală, de unde au reușit să sustragă aproape 250.000 de lei.
Președintele rus Vladimir Putin a reautorizat oficial repunerea în vânzare de către agențiile de voiaj rusești a călătoriilor spre Turcia, interzisă din noiembrie 2015, când un bombardier rusesc fusese doborât de avioane F-16 turcești în zona frontierei cu Siria, informează AFP.
Președintele Asociației Companiilor de Turism din Grecia (SETE), Andreas Andreadis, a declarat marți că se așteaptă în acest an la un număr record de 25 de milioane de vizitatori precum și la venituri suplimentare în valoare de 800 milioane de euro, în aceeași zi Ministerul Turismului din Turcia anunțând o scădere de 10% a sosirilor de turiști în luna februarie, cel mai mare declin înregistrat în ultimul deceniu, informează Bloomberg.
La sfârșitul lunii ianuarie, îndurând gerul care l-a răpus chiar și pe Napoleon, două delegații românești, una condusă de Anca Nedea, șefa Autorității Naționale pentru Turism, și cealaltă având-o în frunte pe Corina Martin, președinta unei asociații și a unei federații de la mare, s-au aventurat la Moscova, iar la întoarcere au anunțat succese fără precedent în încercarea de a atrage în România turiștii ruși care nu vor mai merge în Antalya. Reprezentanții TUI Turcia se îndoiesc, însă, că România are vreo șansă, cel puțin în acest an.
În timp ce o delegație oficială românească încerca, zilele trecute, la Moscova, să intre în legătură cu turoperatorii ruși și să-i atragă la noi, în paralel, Corina Martin, președintele federației FAPT, lansa în același oraș programul "Litoralul pentru ruși", la prețuri de 10 euro pe noapte. Hotelierii de la mare spun, însă, că aceste tarife sunt aberant de mici și nu le pot susține, iar demersul FAPT compromite imaginea turismului românesc pe piața rusă.
N-a împlinit nici măcar patru luni la cârma turismului românesc tânăra Anca Nedea, că se mândrește deja cu o acțiune pe care o consideră fără precedent: a luat cu asalt piața rusă și a pus România pe harta turistică a urmașilor lui Tolstoi, Cehov și Gorbaciov, care până acum nu știau nimic despre noi. Fără buget de promovare și cu un site al României cu care i-ar fi rușine și celui mai slab elev dintr-un liceu de informatică, Nedea speră să aducă în România, anul viitor, peste 100.000 de ruși, față de 27.000 în 2014, iar asul din mâneca sa este turismul balnear.
Turcii vor fi nevoiți să ieftinească vacanțele pe litoral cu 20-30% dacă turiștii ruși vor renunța de anul viitor la această destinație. După ce forțele aeriene turce au doborât marți un avion rusesc, Vladimir Putin a decretat mai multe măsuri împotriva Turciei.