Dincolo de părerile și recomandările experților, este important să conștientizăm că noi suntem singurii responsabili pentru bunăstarea noastră.
Apple dezvoltă un serviciu de coaching, care folosește inteligența artificială pentru a ajuta la îmbunătățirea somnului, a exercițiilor fizice și a altor aspecte ce țin de sănătate.
Accesul la servicii medicale rămâne limitat, iar pacienții nu înțeleg diagnosticul și au nevoie să fie informați, într-un context în care România alocă, pentru sistemul de sănătate, fonduri mult prea reduse pentru a permite tratamentul pacienților la un nivel similar cu media europeană, resursele pentru sănătate fiind, per ansamblu, la 5,2% din PIB, comparativ cu o medie europeană de 8-9% din PIB.
Cel mai dificil de realizat nu sunt atât investițiile în sănătate, anul acesta fiind alocate peste 2 miliarde euro din Planul Național de Redresare și Reziliență, ci resursa umană din domeniu, care trebuie stabilizată și dezvoltată astfel încât serviciile medicale să poate fi furnizate nu numai în centrele universitare, ci cât mai aproape de cetățeni, a arătat, în deschiderea Profit Health.forum, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Principalii jucători din industria pharma se vor reuni, astăzi, de la ora 9.30, la Profit Health.forum, eveniment care va fi deschis de către consilierul prezidențial pe probleme de sănătate și de către ministrul Sănătății.
Următorul update major de iOS va include o nouă aplicație Apple preinstalată, un jurnal digital, pe care utilizatorii îl vor putea folosi pentru a ține însemnări personale.
Principalii jucători din industria pharma se vor reuni, pe 25 aprilie, la Profit Health.forum, eveniment care va fi deschis de către consilierul prezidențial pe probleme de sănătate și de către ministrul Sănătății.
Asocierea Signal Iduna (lider) si Omniasig VIG a câștigat în fața Groupama o licitație inițiată de Delgaz Grid, compania de distribuție de electricitate și gaze naturale a grupului E.ON România, pentru servicii de asigurări medicale private aferente celor 5.492 de angajați ai firmei.
Mulți oameni visează la pensionare, sperând că vor petrece mulți ani sănătoși și fără a mai fi nevoiți să muncească. Dar datele analizate de Bloomberg arată că șansele de a reuși acest lucru variază dramatic de la țară la țară, notează Rador.
Asocierea formată din Asito Kapital și Medical Ocupational, în calitate de unic ofertant, va furniza unui număr de 5.702 de salariați Romgaz servicii de asigurare voluntară de sănătate, urmând să primească, pentru doi ani de contract, suma de 4,55 milioane de euro, de la un nivel estimat de 4,56 milioane de euro.
Delgaz Grid, compania de distribuție de electricitate și gaze naturale a grupului E.ON România, a inițiat o licitație pentru servicii de asigurări medicale private aferente celor 5.492 de angajați ai firmei. Procedura de atribuire a fost estimată la 20,1 milioane de lei pentru următorii 3 ani.
Operatorul sistemului național de transport de gaze naturale Transgaz Mediaș (TGN) a atribuit prin licitație asocierii formată din Eurolife FFH Asigurari Generale si Medical Ocupational un contract pentru servicii de asigurare voluntară de sănătate a angajaților companiei. Cu o durată de 4 ani, polița a fost estimată la 6,944 milioane de euro și semnată pentru 6,939 milioane de euro.
Succesul proiectelor de sănătate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) va fi condiționat de continuitate în finalizarea acestora, indiferent de schimbările politice din următorii ani, a declarat, în deschiderea Profit Health.forum, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a subliniat că o politică de resurse umane care să acopere golurile din sistem, lăsate în urma migrației cadrelor medicale, este cel puțin la fel de importantă ca proiectele de noi spitale sau modernizări în domeniu.
Apartenența României la UE timp de 15 ani a adus sistemului de sănătate din România beneficii în ce privește finanțarea, bunele practici și solidaritatea europeană, dar a condus și la unele probleme, cea mai serioasă fiind pierderea unui număr mare de medici și asistente, care au plecat pentru a lucra în alte state membre. În pofida îmbunătățirii indicatorilor de sănătate în ultimii ani, aceștia rămân sub media europeană, dar reforma extrem de ambițioasă pregătită pentru sănătate în cadrul PNRR ar urma să conducă la dezvoltarea capacității pentru gestionarea fondurilor publice din sănătate, la dezvoltarea capacității de investiții în infrastructură și a capacității pentru managementul serviciilor de sănătate și resurselor umane, a declarat conf. dr. Diana Loreta Păun, Consilier Prezidențial, Departamentul Sănătate Publică, Administrația Prezidențială.
Principalii jucători din industria pharma se vor reuni la Profit Health.forum, eveniment care va fi deschis de către consilierul prezidențial pe probleme de sănătate și de către ministrul Sănătății, urmând să fie realizat și un bilanț al celor 15 ani de la aderarea la UE.
Principalii jucători din industria pharma se vor reuni la Profit Health.forum, eveniment care va fi deschis de către consilierul prezidențial pe probleme de sănătate și de către ministrul Sănătății, urmând să fie realizat și un bilanț al celor 15 ani de la aderarea la UE.
Operatorul sistemului național de transport de gaze naturale Transgaz Mediaș (TGN) a anulat licitația pentru servicii de asigurare voluntară de sănătate a angajaților companiei, decizia fiind motivată de faptul că "ofertele depuse sunt inacceptabile și/sau necoforme".
"Rubrica de sănătate", emisiune în care vor fi invitați medici, psihologi, dieteticieni, psihiatri, va fi difuzată în fiecare joi, de la 13.20, pe Profit News și live pe profit.ro.
Operatorul sistemului național de transport de gaze naturale Transgaz Mediaș (TGN) a primit oferte de la Asirom VIG și Eurolife FFH Asigurări Generale pentru furnizarea de servicii de asigurare voluntară de sănătate a angajaților companiei. Cu o durată de 4 ani, polița a fost estimată la 6,94 milioane de euro.
Cuantumul amenzilor pentru arderile de miriște, stuf, tufiș sau vegetație ierboasă, care pun în pericol viața ori sănătatea umană, animală sau vegetală vor crește substanțial atât pentru persoane fizice, cât mai ales pentru firme, conform unei propuneri legislative adoptate de Senat. În plus, închisoarea pentru astfel de fapt cu consecințe grave va crește de la cel mult un an la 3 ani.
Federația Solidaritatea Sanitară transmite, sâmbătă, o ”atenționare publică”, afirmând că tendința de migrație a personalului medical a revenit la un nivel alarmant, informează News.ro.
Congresul SUA a adoptat, vineri, planul major de investiții în climă și sănătate al lui Joe Biden, o victorie politică semnificativă pentru președintele SUA, la mai puțin de trei luni de la alegerile legislative, relatează AFP.
Amazon.com a ajuns la un acord pentru preluarea furnizorului de servicii medicale One Medical, într-o tranzacție de aproape 4 miliarde de dolari, a treia mare achiziție din istoria gigantului american din e-comerț.
Un număr de șase oferte au fost depuse la o licitatie organizată de Hidroelectrica pentru achiziționarea de servicii de asigurări voluntare de sănătate, contractul de asigurare fiind estimat la 968.750 euro pentru 12 luni.
Ministrul Finanțelor Publice, Adrian Câciu, afirmă că modificarea bazei de calcul pentru plata asigurărilor sociale și de sănătate la contractele part-time va limita munca la negru, având în vedere că, în realitate, în spatele unui contract de 2 ore angajații muncesc de fapt 8 ore. Această realitate ar fi fost recunoscută chiar de antreprenori, potrivit ministrului.