Grupul de vârstă care migrează cel mai mult din Republica Moldova în ultima perioadă este de la 25 la 34 de ani. Republica Moldova are oameni în vârstă aptă de muncă, doar că aceștia nu se află în țară. Dintre cei aflați acum în țară, într-un viitor apropiat, mai mult de jumătate vor fi peste hotare. Sunt declarații făcute de către Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, în cadrul unei emisiuni, transmite IPN.
Bulgaria e una dintre țările din UE cu cea mai drastică creștere a șomajului în rândul tinerilor, scrie agenția Sega, preluată de Rador. Datele Eurostat pentru luna martie arată că, anual, numărul tinerilor șomeri sub 25 de ani din Bulgaria a crescut dramatic cu peste 46%. Astfel, de la 13.000 în martie 2023, sunt deja 19.000 de oameni, sau ponderea acestora a crescut de la 9,7 la 16%. Există foarte puține țări în UE cu o creștere similară.
România este campioana Uniunii Europene la numărul de tineri care nici nu învață și nici nu lucrează. Datele Institutului European de Statistică Eurostat arată că 19,8% dintre tinerii cu vârste între 15 și 29 ani din România nu aveau nicio ocupație în 2022.
Universitatea Nottingham Trent a desfășurat un studiu în urma căruia a conchis, pentru prima dată, că abilitățile creierului în cazul populației mature se apropie de performanța medie pentru persoanele tinere. Rezultatul este o premieră întrucât, până acum, tinerii au obținut întotdeauna scoruri mai mari ale IQ-ului decât persoanele mai în vârstă, deoarece acestea din urmă erau afectate de trecerea timpului. De asemenea, creșterile generaționale ale coeficientului de inteligență ofereau un avantaj noilor generații.
Ministerul Finanțelor a pregătit două proiecte de hotărâri de Guvern pentru a extinde acordurile de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, proiect privind construcția de locuințe pentru persoanele/familiile tinere, destinate închirierii, precum și cu Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru îmbunătățirea calității și eficienței sistemului sanitar (construcția a trei centre de mari arși). Extinderea termenelor limită pentru utilizarea liniilor de împrumut este necesară în contextul în care statul ajunge aproape de termenul limită fără să fi utilizat integral fondurile. Responsabile de proiecte sunt Ministerul Dezvoltării și Ministerul Sănătății.
Premieurl britanic Rishi Sunak a respins o ofertă a UE de a ajunge la un acord post-Brexit pentru a le permite tinerilor britanici să trăiască, să studieze sau să lucreze în blocul european pentru o perioadă de până la patru ani, relatează The Guardian.
România are cea mai mare pondere a tinerilor (de 15-29 de ani) care nu vor să muncească din întreaga Uniune Europeană. Vestea și mai proastă este că în ultimii 10 ani această pondere aproape că s-a dublat.
Partidul Comunist din China încearcă să repartizeze sute de mii de persoane în comunitățile rurale, cu scopul de a-i ține ocupați pe tineri în timp ce locurile de muncă din oraș sunt tot mai puține, arată o analiză The Wall Street journal. E unul din modurile în care conducerea autoritară a Chinei vrea să rezolve problema crescândă a tinerilor fără joburi.
Există o nouă tendință care apare în rândul forței de muncă americane, în special în rândul angajaților din Generația Z, și este cunoscută sub numele de „time blindness” – o pierdere a noțiunii timpului, relatează Fox News.
Fenomenul de îmbătrânire demografică se accentuează în România de la an la an, în timp ce se anticipează că numărul populației rezidente tinere, de vârstă preșcolară și școlară, va continua să aibă un trend descendent, potrivit Institutului Național de Statistică (INS).
Aproape 20% dintre tinerii români (între 15 și 29 de ani) sunt fără ocupație, adică nici nu sunt implicați într-o formă de învățământ, nici nu sunt angajați – un record la nivelul Uniunii Europene, arată datele publicate de Eurostat.
Rata deprivării materiale și sociale severe în rândul tinerilor cu vârste între 15 și 29 de ani a fost de 6,1% în Uniunea Europeană în anul 2021, însă în România s-a cifrat la 23%, arată datele publicate de Eurostat.
Revista americană Forbes a inclus și 7 români pe lista europeană a tinerilor de succes din anumite domenii, Forbes 30 Under 30 Europe 2023.
Există un non-interes al întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) pentru finanțarea acordată prin PNRR pentru sprijinirea listării acestora la bursă, iar banii ar putea fi realicați, în urma negocierii cu Comisia Europeană, pentru un program în care circa 30.000 de tineri să își creeze un portofoliu de investiții la bursă, a anunțat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, în deschiderea conferinței Profit.ro IMM - Soluții de supraviețuire în criză și oportunități de creștere.
În prima parte a acestui articol vorbeam despre necesitatea majoră de a reabilita învățământul profesional (subiect valabil nu numai în România) pentru a schimba în bine viitorul tinerilor noștri cât si al economiei românești. Acest tip de învățământ care se poate desfășura sub forme variate a devenit azi subiect la ordinea zilei în toată Uniunea Europeană și nu numai.
Există două categorii de oameni – spune celebrul Murphy - prima e cea care îi împarte pe oameni în categorii, a doua nu.
Coreea de Sud a adoptat legi pentru renunțarea la metoda sa tradițională de a calcula vârsta și adoptarea standardului internațional, o schimbare care îi va face pe toți cetățenii săi cu un an sau doi mai tineri în documentele oficiale, potrivit The Guardian.
Autoritățile pregătesc acum un nou plan de îngroșare a rândurilor.
Încercând să crească nivelul de intimitate al celor mici, Meta aduce pe Facebook schimbările de setări făcute anterior și de Instagram.
Peste 25% dintre tinerii români cu vârste cuprinse între 15-29 de ani nu lucreză și nu urmează studii sau cursuri de formare, potrivit datelor Eurostat aferente trimestrului 2 din acest an.
Ministrul rus al Educației, Serghei Kravstov, a anunțat că antrenamentele militare vor reveni în școlile din Rusia în septembrie anul viitor, potrivit celei mai recente actualizări a Ministerului britanic al Apărării, transmite The Guardian.
Peste trei milioane de tineri italieni cu vârste cuprinse între 15 și 34 de ani nu muncesc și nici nu studiază, reprezentând categoria așa-numiților ''nini'', iar Italia este astfel țara europeană cu cei mai mulți tineri din această categorie, relevă un raport prezentat marți de ONG-ul ActionAid și de sindicatul CGIL, cel mai mare sindicat italian, relatează agenția EFE.
Șefii Google spun că tinerii caută restaurante mai degrabă pe TikTok și Instagram, decât să o facă prin motorul de căutare al companiei sau aplicația Maps.
Rata șomajului în formă ajustată sezonier a fost de 5,5% în luna aprilie a acestui an, în scădere cu 0,1 puncte procentuale față de cea înregistrată în luna precedentă, însă reține atenția nivelul ridicat, de 22,7%, al ratei șomajului în rândul tinerilor (15-24 ani), informează Institutul Național de Statistică (INS).
Minorii vor putea deveni fondatori ai unei firme, adică asociați sau acționari, și vor putea, de asemenea, cu respectarea legislației în vigoare, să își desfășoare munca sub forma unei persoane fizice autorizate (PFA) sau întreprinderi individuale.