Comitetul indicilor a pus pe lista de monitorizare Turbomecanica și Antbiotice, ale căror titluri ar urma să intre în componența indicilor BET-XT și BET-XT-TR. Schimbări și în structura indicelui BET Plus.
Pe fondul unei creșteri cu aproape 10% a afacerilor, Turbomecanica și-a ameliorat profitabilitatea la S1.
Deși și-a majorat doar ușor afacerile în primele 3 luni ale acestui an, Turbomecanica a obținut un câștig net de 3,45 milioane lei, aproape dublu față de cel din perioada similară a anului trecut.
Reacția investitorilor a fost pozitivă la bursă față de anunțul companiei Turbomecanica de a acorda un dividend brut de 0,04 lei/acțiune.
Indicii principali de la Bursa de Valori au coborât cu 0,20%, într-un context de aversiune la risc în piețele financiare internaționale. Chiar și impulsul pozitiv pe acțiunile Băncii Transilvania antrenat de repartizările de câștiguri excepționale s-a opintit într-un climat nefaorabil în care bursele europene au pierdut aproximativ 2 procente.
Deși la nivelul indicilor oscilațiile au fost modeste în ultima ședință a săptămânii, totuși au fost acțiuni care s-au desprins sensibil de nivelurile de referință, în funcție de rezultatele financiare publicate sau de evenimentele corporative.
Anul trecut Turbomecanica a obținut un câștig net de 24,38 milioane lei, cu peste 10 milioane lei mai mare decât în 2017, echivalentul a aproape jumătate din acest diferențial fiind asigurat la venituri de vânzarea unui teren.
Pe fondul unei diminuări cu 12% a afacerilor la 9 luni, Turbomecanica și-a redus cu peste un sfert profitul net, la 13 milioane lei.
Pe fondul unei creșteri cu aproximativ 15% a afacerilor semestriale, Turbomecanica și a obținut în 6 luni un profit net mai mare decât pe întreg anul 2016, urmare a vânzării unor active.
Etapa oscilațiilor neconcludente s-a prelungit la BVB, iar investitorii au amânat decizia luării unei direcții cel puțin pentru săptămâna viitoare. Probabil jucătorii vor aștepta consumarea întregii perioade de raportări financiare care luni și marți va concentra cele mai multe comunicări ale emitenților cu privire la rezultatele trimestriale.
Pe fondul unui declin al afacerilor, producătorul din industria aeronautică Turbomecanica și-a erodat profitabilitatea, iar titlurile scad la BVB cu 5%.
Turbomecanica București, companie care activează în industria aeronautică, vizează acordarea unui dividend brut de 0,0242 lei/acțiune, care, la actualul preț de piață, îi conferă un randament de 8,2%.
Compania Turnomecanica, ce activează în domeniul aeronauticii, a înstrăinat pentru 1,47 milioane euro o parcelă în județul Ilfov.
Turbomecanica București, companie care activează în industria aeronautică, vizează acordarea unui dividend brut de 0,0242 lei/acțiune, care, la actualul preț de piață, îi conferă un randament de 8,2%.
În ziua de vârf a raportărilor financiare ale companiilor listate, indicii principali au urcat cu peste 1%, pe fondul unei susțineri la cumpărare care a majorat și volumele de tranzacționare.
Afacerile Turbomecanica București s-au majorat cu peste o cincime anul trecut și au depășit pragul de 100 milioane de lei, semn că cererea de componente pentru industria aeronautică a accelerat.
Pe fondul unei lichidități reduse în piața reglementată, specifică perioadelor de vacanță, indicii principali de la Bursa de Valori București au avut un declin de aproape un procent.
Indicii principali de la BVB au suferit deprecieri, pe un rulaj slab al pieței de acțiuni, de numai 25,5 milioane lei.
Turbomecanica București și-a majorat veniturile după primele 3 trimestre cu aproape 2 treimi și a obținut un profit net de aproximativ 18 milioane lei, cu peste 138% mai mare decât cu un an în urmă.
Într-un context în care principalele burse din Europa și din regiune au avut scăderi ale indicilor de 1%, și la BVB am consemnat o sesiune negativă, în care cele mai tranzacționate 9 acțiuni au închis sub referință.
La Bursa de Valori București am consemnat o sesiune de tranzacționare sărăcăcioasă, cu numai 2 emitenți depășind reperul unor tranzacții de 1 milion de lei.
Pe fondul unui rulaj de vacanță, la BVB, indicii au avut azi o sesiune bună, menținându-se aproape de maximele post-criză. Este o robustețe a pieței care a rezistat și la deprecierile din piețele europene de la jumătatea acestei veri, iar acum și perspectivei unei tăieri drastice a contribuțiilor către fondurile de pensii, ceea ce lovește în cei mai constanți cumpărători de acțiuni.
Într-o zi cu un rulaj de numai 4,5 milioane de euro pe segmentul acțiuni, cea mai mare tranzacție pe piața reglementată a fost realizată cu titluri de stat emise de Ministerul Finanțelor. Astăzi, piața a avut de digerat și noi declarații ale ministrului Ionuț Mișa, exprimând nemulțumiri legate de încasarea comisionului de administrare de către fondurile de pensii de la Pilonul II.
În ultimele 5 sesiuni de tranzacționare de la Bursa de Valori București, peste jumătate din rulajul de 185,24 milioane lei al pieței de acțiuni a fost asigurat de cele două titluri bancare lichide, ale Băncii Transilvania și BRD. Cumulat, cele două instituții de credit au fost tranzacționate în echivalent a 96,41 milioane lei.
Indicele reprezentativ BET s-a stabilizat în jurul nivelului de 8.300 de puncte. Dragoș Mesaroș, de la SSIF Goldring, spune că investitorii par a aștepta să vadă rezultatele financiare și susține că va face la fel. „Până atunci, nu o să fac tranzacții.”