Guvernul analizează în prezent ca variante de modificare legii salarizării în sistemul public fie reducerea veniturilor mari prin eliminarea unor sporuri, fie înghețarea cestor venituri și majorarea accelerată a celor mai mici, a declarat ministrul Muncii, Raluca Turcan, într-o emisiune Prima TV, întrebată dacă salariile vor scădea în 2022 prin tăirea unor sporuri.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat că pregătește un proiect de lege prin care să fie interzis cumulul pensiei cu salariul în sistemul public.
Rusia a condamnat-o marți pe Karina Țurcan - fostă membră în consiliul de administrație al companiei energetice Inter Rao EES din Rusia - la 15 ani de închisoare pentru spionaj, într-un proces cu ușile închise, transmite Reuters, care citează informații transmise de agenția de presă RIA.
Începând cu anul școlar 2020-2021 statul urma să finanțeze de la buget programul "Școala după școală" pentru preșcolarii și elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, prin acordarea de tichete educaționale în valoare de 400 lei lunar/copil. Măsura a fost propusă ca proiect de lege de vicepremierul Raluca Turcan, înainte ca PNL să ajungă la guvernare, a fost adoptată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis. Acum, însă, după cum a avertizat Profit.ro, Guvernul Orban a adoptat o ordonanță de urgență care taie la jumătate valoarea tichetelor pentru următorii doi ani școlari și restrânge categoria copiilor care le primesc, respectiv a școlilor participante.
Începând cu anul școlar 2020-2021 statul urma să finanțeze de la buget programul "Școala după școală" pentru preșcolarii și elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, prin acordarea de tichete educaționale în valoare de 400 lei lunar/copil. Măsura a fost propusă ca proiect de lege de vicepremierul Raluca Turcan, înainte ca PNL să ajungă la guvernare, a fost adoptată de Parlament și promulgată de președintele Iohannis, dar acum Guvernul Orban vrea să taie la jumătate valoarea tichetelor pentru următorii doi ani școlari și să restrângă categoria copiilor care le primesc, respectiv a școlilor participante.
Președintele Iohannis a promulgat un proiect de lege care prevede ca, începând cu anul școlar 2020-2021, statul să finanțeze de la buget programul "Școala după școală" pentru preșcolarii și elevii de până în clasa a IV-a, inclusiv, prin acordarea de tichete educaționale. În prezent, valoarea acestora ar fi de 400 lei lunar/copil, dar dacă un alt proiect de lege va trece și de Parlament, un tichet ar putea ajunge la 960 lei.
Parlamentul, prin votul final al Senatului, a adoptat luni un proiect de lege, inițiat de actualul vicepremier Raluca Turcan, care prevede ca, începând cu anul școlar 2020-2021, statul să finanțeze de la buget programul "Școala după școală" pentru preșcolarii și elevii de până în clasa a IV–a, inclusiv, prin acordarea de tichete educaționale. În prezent, valoarea acestora ar fi de 400 lei lunar/copil, dar dacă un alt proiect de lege va trece și de Parlament, un tichet ar putea ajunge la 960 lei.
Guvernul lucrează la o Ordonanță de Urgență prin care să fie reintrodusă obligativitatea de plată a unei taxe de timbru în cazul contestatarilor, prezentați drept de profesie, pentru licitații de achiziții publice finanțate din fonduri UE, cu argumentul că procedura va fi astfel simplificată, conform vicepremierului Raluca Turcan.
Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat că Secția Specială va dispărea "cât de curând" și în cazul în care proiectul va fi blocat în Parlament, "îl rezolvăm pe cale parlamentară, prin Guvern, însă”.
După ce președintele Iohannis a promulgat decizia Parlamentului de a dubla alocațiile pentru copii, Guvernului Orban i-ar putea fi impusă foarte curând o nouă măsură cu caracter social și impact bugetar considerabil. Senatorii din comisia de învățământ au întocmit raport favorabil unui proiect de lege, inițiat de actualul vicepremier Raluca Turcan și care prevede ca statul să finanțeze de la buget programul "Școala după școală" pentru preșcolarii și elevii de până în clasa a IV–a, inclusiv, prin acordarea de tichete educaționale în valoare de 400 lei lunar/copil. Proiectul ar urma să fie votat la reluarea activității legislativului, iar Senatul, unde PSD are majoritate, este camera decizională în privința inițiativei.
Guvernul va prezenta, săptămâna viitoare, sindicatelor și patronatelor, 3 variante de majorare a salariului minim brut pe economie, începând de la 1 ianuarie 2020, a anunțat, miercuri, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, în timp ce vicepremierul Raluca Turcan a precizat că majorarea va ține cont de productivitatea muncii și rata inflației.
Karina Țurcan, tânăra din Republica Moldova acuzată de spionaj în favoarea României, a acordat primul interviu după arestarea sa, la Moscova, și spune că nu a avut acces la secrete ale statului rus și că speră să aibă parte de un proces deschis, scrie deschide.md.
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat mirecuri că a solicitat oficial Ambasadei Federației Ruse la București detalii suplimentare și clarificări cu privire la tânăra arestată în Rusia pentru spionaj în favoarea României, precizând că femeia are și cetățenie română.
Carina Țurcan, o tânără din Republica Moldova, membră a Consiliului de Administrație al companiei Inter Rao, a fost arestată în Rusia fiind acuzată de spionaj în favoarea României, informează agenția TASS.
Membrii Birolui Politic Național al PNL au votat, marți, în unanimitate, ca Raluca Turcan, liderul filialei Sibiu, care a avut cel mai bun scor la alegerile parlamentare, să fie președinte interimar al partidului până la Convenția Națională.