Fiscul a lansat operațiunea "Tomis"

Fiscul a lansat operațiunea "Tomis"
Profit.ro
Profit.ro
scris 25 ian 2019

Peste 100 de inspectori ANAF au fost trimiși, într-o amplă operațiune de monitorizare și control, la punctele vamale Constanța Port și Constanța Sud Agigea, unde vor verifica situația timp de peste trei luni.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
27 mai - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast

Acțiunea, denumită "Tomis", vizează nu numai verificarea operațiunilor de import, ci și tranzacțiile ulterioare, respectiv livrarea, utilizarea, consumul pe teritoriul național și livrarea intracomunitară ori exportul mărfurilor.

La punctele vamale din județul Constanța, inspectorii vor verifica, în primul rând, dacă valoarea de import a bunurilor este cea reală fiind, totodată, prezenți la verificarea lor fizică.

FOTO+DOCUMENT Mașina lui Ceaușescu, vândută de ANAF la licitație. Fiscul vrea 30.000 de euro pe un ARO din anii \'70 CITEȘTE ȘI FOTO+DOCUMENT Mașina lui Ceaușescu, vândută de ANAF la licitație. Fiscul vrea 30.000 de euro pe un ARO din anii '70

Dacă vor fi constatate probleme, controlul va fi extins pe tot lanțul de tranzacționare, respectiv asupra societăților care au contractat deja achiziția bunurilor importate.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
anaf
fiscul
tomis
control
vama