Google ar putea investi în centrul de date din România peste 2 miliarde de dolari, au declarat surse guvernamentale. În cadrul negocierilor, Guvernul insistă ca viitorul centru de date să aibă un rol regional.
Senatul a adoptat un proiect legislativ care propune noi reglementări privind acordul de funcționare pentru realizarea activității de alimentație publică, documentele necesare pentru eliberarea acordului de funcționare, termenul de eliberare al acestuia, precum și motivele de anulare ale acestuia. Primarii nu vor mai verifica, în acest proces, autorizațiile de incendiu, de mediu sau sanitar-veterinare.
Ajutorul de stat pentru Tarom ar fi fost avizat de Comisia Europeană, au declarat pentru Profit.ro surse guvernamentale, potrivit cărora înalți oficiali de la Bruxelles au confirmat demnitarilor români aprobarea ajutorului. Un anunț oficial în acest sens era așteptat de autorități până la finalul acestei luni și ar putea veni în următoarea perioadă.
La jumătatea lunii mai va fi inaugurat noul terminal Roll-on/Roll-off (RO-RO), un proiect comun dezvoltat de compania portuară din Dubai (DP World) cu Administrația Portului Constanța.
Rata de absorbție a fondurilor europene alocate României pentru exercițiul financiar 2021-2027 a ajuns în prezent la 4%, a declarat pentru Profit.ro ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Acesta a precizat că până la finele anului, rata de absorbție va ajunge la peste 10%.