Omul de afaceri Ion Țiriac, în vârstă de 82 de ani, a mărturisit că a fost bolnav de Covid, dar că a trecut prin boală fără să simtă. El afirmă că s-a și vaccinat, argumentând că nu ai cum să nu te vaccinezi ”dacă ai puțină minte în cap”.
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale
”Am avut norocul norocului, am trecut prin ea fără să simt, aproape nu știam că o am la vârsta asta tânără la care sunt, la 82 de ani ,n-am avut absolut niciun simptom. Se întâmplă, mai bine așa decât altfel. Am fost la un test de rutină, am fost în Statele Unite, de-acolo am luat-o, de la fiică-mea care a luat-o de la Universitate. Am trecut toți peste cu bine, mulțumesc lui Dumnezeu”, a declarat fostul tenisman, la Antena 1.
CITEȘTE ȘI Cum să reîmprospătezi online aerul și...cifra de afaceriEl a precizat că și-a făcut și vaccinul anti-COVID.
”Având în vedere că mi-a venit rândul la vaccin, le-am făcut pe amândouă”, a precizat Ion Țiriac.
CITEȘTE ȘI Cum s-a schimbat mediul de afaceri din România în ultimii 30 de ani: O istorie povestită prin ochii consultanței, cu liderii PwC (I)Întrebat ce vaccin i-a fost administrat, omul de afaceri a răspuns: ”L-am făcut pe cel pe care mi l-a dat, mi se pare că Pfizer. Este un vaccin ca toate vaccinurile. N-ai cum să nu-l faci dacă ai puțină minte în cap”, scrie News.ro.