Una dintre cele mai puternice metafore folosite de jurnalistul Tim Marshall în volumul "Epoca Zidurilor" este aceea că zidurile nu sunt doar structuri fizice, ci mai ales simboluri ale divizării umane și ale segregării sociale; sunt expresii ale fricii, ignoranței, intoleranței și lipsurilor noastre
Prima vizită în Paris mi s-a întâmplat acum 35 de ani, imediat după Revoluție. Ca orice om nedus la biserică, mă minunam copilărește de tot acest Occident prăvălit peste mine.
De peste un deceniu, numeroși economiști – în primul rând, dar nu exclusiv de stânga – au susținut că potențialele beneficii ale utilizării datoriilor pentru finanțarea cheltuielilor guvernamentale depășesc cu mult orice costuri asociate. Ideea conform căreia economiile avansate ar putea suferi din cauza supraîndatorării a fost respinsă pe scară largă, iar vocile disidente au fost adesea ridiculizate. Chiar și Fondul Monetar Internațional, în mod tradițional un susținător ferm al prudenței fiscale, a început să susțină niveluri ridicate de stimulente finanțate din datorie.
Probabil că următoarele generații de politicieni și analiști vor folosi cele întâmplate în alegerile pentru Primăria Bucureștiului, din primăvara lui ’24, ca lecție de cum se ratează niște alegeri și niște oportunități. Cum se ratează tot. Mărturisesc că de vreo 25 de ani nu am văzut așa ceva, numai că, pe atunci (mă refer la Primărie), lucrurile nu erau încă „așezate”, partidele de tot soiul brehăneau bete și năuce, iar oamenii politici încă nu-și dăduseră măsura și nici nu erau tot atât de cunoscuți, ca acum. Ceea ce vreau să discut aici nu are treabă cu orientarea politică, nici cu ideologia, nici cu societatea românească. Am zis de nenumărate ori că, fără bețele în roate ale politicii românești, România s-ar fi aflat azi între primele zece țări europene. Societatea va trece și peste asta, cum a trecut de nenumărate ori de-a lungul istoriei. Dar să ne întoarcem la oile noastre.
La București este în curs de elaborare strategia energetică a României, un document programatic care ar trebui să guverneze modul în care se va produce întreaga transformare economică datorată tranziției energetice, sau cauzată, după caz, de aceasta. Dar zgomotul electoral de la București acoperă cu totul munca și abordările strategice de importanță majoră pentru următoarele decade
Tot vorbim de partenerii strategici, în zona de securitate și economie dar ce învățăm de la ei? Let’s walk the talk, cum ar spune principalul partener. Vedem în ultima perioadă un narativ care prinde tot mai multă tracțiune, cel despre declinul Vestului și în special al SUA și Germaniei, ca principali exponenți.
“Cel mai important capital al organizației noastre sunt angajații noștri”Ați auzit mantra asta?
În cadrul Forumului de dezvoltare din China din acest an (cel mai înalt nivel de întâlnire anuală între politicienii chinezi de rang înalt și directorii de top, actuali și foști factori de decizie politică, precum și academicieni ca mine), discuția s-a axat direct pe riscul ca China să cadă în temuta "capcană a veniturilor medii [3]". La urma urmei, puține economii emergente au reușit să intre cu succes în rândul țărilor cu venituri ridicate.
Era tranziției energetice e aici. Și în mijlocul peisajului în plină schimbare, industria țițeiului și gazelor naturale își asumă o serie de provocări majore legate de gestionarea resurselor umane și de asigurarea continuității forței de muncă calificate. Transformările economice și evoluția radicală a sectorului energetic au provocat o reevaluare profundă a modului în care sectorul se adaptează la noile realități ale pieței și la cerințele tot mai stringente în ceea ce privește durabilitatea și reducerea emisiilor de carbon.