Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România, întrunit în ședință la data de 23 martie 2019, solicită Parlamentului, Președintelui României, Guvernului, Consiliului Superior al Magistraturii și deopotrivă partidelor politice, să coopereze loial și transparent în vederea transpunerii grabnice în legislație a tuturor deciziilor Curții Constituționale și a Directivelor Europene care sancționează încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor români sau care sunt de natură să aducă o protecție suplimentară acestora.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Consiliul Uniunii Naționale a Barourilor din România consideră că tergiversarea acestui proces de armonizare legislativă este intolerabilă într-un stat de drept a cărui temelie o constituie drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor săi.
CITEȘTE ȘI Clifford Chance a oferit asistență juridică în tranzacția care a presupus vânzarea celei mai mari unități fotovoltaice individuale din EuropaÎn Decembrie 1989, cetățenii români s-au ridicat și au răsturnat un regim abuziv în care aceste drepturi și libertăți fundamentale au fost suprimate.
În Decembrie 2019 se vor împlini 30 de ani de la acest eveniment istoric iar destinatarii acestui apel au obligația legală, morală și politică să împlinească idealurile de dreptate și libertate ale românilor precum și dorința lor de democrație pe bază de lege.
Articol LegalMarketing