Dentons a recrutat-o pe Loredana Chițu pentru a conduce departamentul de Piețe de Capital al biroului din România

Dentons a recrutat-o pe Loredana Chițu pentru a conduce departamentul de Piețe de Capital al biroului din România
Parteneri Profit.ro
Parteneri Profit.ro
scris 3 oct 2019

Dentons, cea mai mare firmă de avocatura la nivel mondial, a cooptat-o în echipa pe Loredana Chitu, pentru a pune bazele și a dezvolta departamentul de Piețe de Capital al biroului din România. Aceasta se va alătura echipei din București în calitate de partener, începând cu data de 1 octombrie 2019.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield, Globalworth, imobiliare.ro, Meta Estate, Nordis
25 iunie - Medika TV - Maratonul Sănătății dentare. Parteneri: Maxilomed, Regina Maria Dental Clinics

Înainte de a deveni partener în echipa Dentons, Loredana Chițu a lucrat ca avocat în cadrul biroului local al Allen & Overy, și anterior în biroul Clifford Chance din București. Loredana are o vastă experiență în domeniul tranzacțiilor de pe piața de capital, atât cu instrumente de capital, cât și de datorie, precum și în tranzacții de fuziuni și achiziții. De exemplu, Loredana a oferit asistența juridică în cadrul ofertei publice inițiale a companiei Electrica, cea mai mare ofertă de acest gen de pe piață, precum și în cadrul unor plasamente private semnificative pe Bursa de Valori București. De asemenea, a oferit asistență juridică băncilor în cadrul a două dintre cele mai importante emisiuni de obligațiuni cu randament ridicat de pe piața, și anume JP Morgan în cadrul emisiunii de obligațiuni în valoare de 450 milioane EUR de către compania-mamă a societății RCS&RDS și Deutsche Bank, în emisiunea de obligațiuni in valoare de 400 milioane de EUR de către NEPI. Loredana deține de asemenea o experiență solidă în tranzacții privind transferuri de portofolii de facilitați de credit, cât și în fuziuni și achiziții având instituții bancare ca societăți țintă.

Uniunea Notarilor: concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar nu se suspendă! CITEȘTE ȘI Uniunea Notarilor: concursul pentru dobândirea calității de notar stagiar nu se suspendă!

Un avocat consacrat în aspecte de reglementare, Loredana oferă asistență clienților locali și internaționali în chestiuni privind guvernanța corporativa, drepturile acționarilor, instrumente derivate, MIFID, abuzul de piață, obligații de transparență, precum și aspecte de reglementare privind fondurile de investiții conform dispozițiilor AFIMD și EuVECA.

Chambers Europe 2019 o include în lista avocaților “up and coming lawyer”, IFLR 1000 o menționează în lista avocaților “highly regarded”, iar The Legal 500 EMEA o prezintă ca avocat recomandat pentru sectorul Piețelor de Capital în România.

Perry Zizzi, Partener Coordonator al biroului Dentons din România, a comentat: “Cooptarea Loredanei marchează începutul strategiei ‘Dentons Romania 2.0’ ce vizează atragerea unor talente consacrate în piață în cadrul ariilor de practică cheie, pentru a satisface cerințele în creștere ale clienților. La finalul anului 2020, ne așteptăm să avem o echipă de 50-60 avocați și să fim una din cele mai mari firme internaționale de avocatură din România.”

Loredana Chitu a comentat venirea sa în cadrul Dentons: “Sunt încântată să mă alătur celei mai mari firme de avocatură la nivel mondial și să lucrez îndeaproape cu echipe din Londra și din alte birouri din Europa, pentru a putea raspunde nevoilor clienților, ajutând în același la timp la accelerarea dezvoltării sectorului piețelor de capital din România.”

Material Legal Marketing

viewscnt
Afla mai multe despre
loredana chițu
dentons