Achizițiile prin negociere directă, fără respectarea pragurilor legale pentru astfel de proceduri, vor înceta, a dat asigurări, marți, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Guvernul a putut efectua până acum achiziții prin negociere directă, în temeiul decretului prezidențial privind starea de urgență și a hotărârii ulterioare privind starea de alertă.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Opoziția parlamentară a susținut că guvernanții ar fi făcut în acest mod achiziții nejustificate, iar în Parlament a fost constituită o comisie pentru analiza achizițiilor publice făcute în starea de urgență și de alertă.
CITEȘTE ȘI Senat: Amenzile acordate în starea de urgență vor fi anulate automat. Unii însă nu vor scăpaPremierul Orban a arătat că Parlamentul ar trebui să analizeze toate achizițiile publice, având în vedere că autoritățile locale au fost responsabile de acestea pentru spitalele din subordinea acestora.
”Se vor face achizițiile în limitele legii, nu se mai fac achiziții directe”, a declarat, marți, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, după ce Guvernul a prelungit cu încă 30 de zile starea de alertă.