Centrele comerciale, parcurile comerciale, hipermagazinele, supermagazinele, precum și orice altă structură de vânzare cu suprafață mai mare de 2.000 metri pătrați vor avea obligația să înființeze centre de prim ajutor pentru acordarea asistenței medicale de urgență. În cadrul acestora, magazinele trebuie să aibă angajat personal cu pregătire în acordarea primului ajutor, conform unui proiect legislativ al actualei puteri, prezentat anterior de Profit.ro și adoptat acum de senatori. Înființarea centrelor va fi obligatorie la fiecare 2.000 mp.
Dacă Guvernul a pregătit o ordonanță, prezentată de Profit.ro, prin care să reducă la 5 ani vechimea automobilului pertru care se eliberează prima dată licența Uber sau Bolt, în Senat tocmai a fost adoptat tacit un proiect legislativ care prevede acordarea autorizației de taxi și pentru mașini cu o vechime de până la 10 ani, față de 5 ani în prezent. Senatorii pregătiseră în comisii și majorarea numărului autorizațiilor de taximetrie, dar adoptat fără vot în plen, proiectul va fi discutat în forma inițială și stabilit prin vot final de către deputați.
Serviciile de transport alternativ vor fi autorizate similar cu serviciile de taxi, iar șoferii de Uber și Bolt nu vor mai putea încheia contractele de comodat și închiriere pentru a colabora cu flote, respectiv firme de transport alternativ. Taxa de autorizare va crește la 1.000 lei, iar șoferii de Uber și Bolt nu vor putea efectua servicii de transport decât în județul în care dețin automobilul, conform unei ordonanțe de urgență redactate de Guvern și analizate de Profit.ro.
Agenții imobiliari vor fi obligați să aibă studii superioare, să susțină cursuri de formare profesională de minimum 180 de ore și să plătească anual o asigurare de răspundere profesională pentru a-și mai putea exercita meseria. Piața intermedierilor imobiliare urmează să fie supravegheată de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI), care va avea atribuții de suspendare a activității agenților imobiliari și amendare a acestora, potrivit unui proiect analizat de Profit.ro.
Guvernul a aprobat Programul IMM PLUS pentru acest an, cu un buget de12,5 miliarde lei în sprijinul antreprenorilor. Proiectul asigură, până la 30 iunie 2024, accesul la finanțare al firmelor care nu dispun de sumele necesare pentru proiectele de investiții și pentru continuarea activității. Prin program se pot acorda garanții în limita unui plafon de 11,1 miliarde lei, pentru 11.500 beneficiari.
Statul va confisca sumele depuse drept cauțiune în instanță de către firme care ulterior sunt radiate, prevede un proiect de modificare legislativă adoptat de către Senat. Potrivit inițiatorilor, această măsură este necesară pentru cazurile în care sume constituite drept cauțiune nu au fost restituite, iar firma care a dpus suma a fost radiată, situație în care suma respectivă rămâne blocată în registrele de valori ale instanțelor judecătorești.
Deranjarea vecinilor prin organizarea de petreceri sau prin muzică la un volum ridicat, indiferent de oră, va fi sancționată cu amenzi substanțial majorate față de cele din prezent, sancțiuni care vor ajunge la 6.000 lei și chiar 12.000 lei, în caz de repetare. Vecinii care nu respectă programul de liniște noaptea sau la ora prânzului vor fi amendați cu până la 2.000 lei, iar în caz de recidivă, cu până la 6.000 lei.
Baza de calcul a indemnizației de șomaj și a altor măsuri de stimulare a ocupării forței de muncă oferite de Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) se majorează de la 1 martie.
Angajatorul va avea obligația de a încheia contractul individual de muncă în termen de 15 zile lucrătoare de la intrarea muncitorului străin pe teritoriul României, ori, după caz, de la obținerea noului aviz de angajare, în caz contrar, angajatorii în culpă vor putea fi amendați cu până la 10.000 lei, conform unei ordonanțe pregătite de Guvern. De asemenea, pentru a asolicita avize pentru străini, angajatorul trebuie să aib activitate de cel puțin 1 an în domeniu.
În cadrul lucrărilor de izolație termică și fonică ale construcțiilor va fi impusă utilizarea materialelor cu proprietăți ignifuge și cu un grad ridicat de rezistență la foc, conform unui proiect legislativ inițiat în acest scop.