Un incendiu puternic a izbucnit la sediul Parlamentului Africii de Sud, situat în orașul Cape Town, informează AFP și Reuters.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, CEC Bank, Sphera, Teraplast
''A luat foc acoperișul, iar clădirea Adunării Naționale a fost de asemenea cuprinsă de flăcări'', a declarat un purtător de cuvânt al departamentului de pompieri din Cape Town, arată Agerpres.
La locul incendiului s-au deplasat șase autospeciale și 36 de pompieri, în prezent focul fiind ținut sub control.
Deocamdată nu a fost avansat niciun bilanț, iar cauza incendiului nu este cunoscută.
CITEȘTE ȘI Biofarm - în topul celor mai importanți jucători din industria farmaceutică locală după patru ani de creștere continuăIncendiul a început să se extindă în jurul orei 03:30 GMT. La începutul dimineții, flăcări și o coloană de fum puteau fi văzute deasupra clădirii.
UPDATE ora 18.14 Un bărbat de 51 de ani a fost arestat în cazul incendiului.
Sediul ''Adunării Naționale este pentru moment în siguranță'', a declarat fostul primar al orașului Cape Town Patricia de Lille, actual ministru pentru lucrări publice și infrastructură.
Parlamentul Africii de Sud, format din Adunarea Națională și o cameră superioară numită Consiliul Național al Provinciilor, se află la Cape Town, în timp ce sediul guvernului este la Pretoria.