Într-o democrație autentică, reprezentarea egală a femeilor și bărbaților în structurile decizionale nu este un moft, ci o necesitate. România, însă, continuă să rămână mult în urma statelor moderne atunci când vine vorba de egalitatea de gen în politică.
Astăzi, în Guvernul României, doar două femei ocupă funcții de ministru. România se află pe locul 24 din 27 în clasamentul UE privind ponderea femeilor în ministere (11 %), în timp ce media UE este de aproximativ 31 % . Lipsa reprezentării feminine are loc într-un moment în care organizațiile non-guvernamentale solicitau un minim de 30 % femei în Guvern, respectiv 5 femei ministru, față de cele două actuale. Mai mult, un partid de guvernământ a interzis practic reprezentarea organizației de femei în structurile de decizie politică.
Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri PEFA, avertizează: „ Fără reprezentare reală în deciziile politice — intern și la nivel de Guvern — femeile și tinerii nu vor avea voie să tragă Guvernul spre reforme autentice. Astfel de acțiuni sunt consecința unui dezechilibru ce nu reflectă realitatea societății, ci persistenta unei culturi politice profund masculine, care se traduce prin întoarcerea cu spatele la egalitatea de gen”.
Un tablou dezechilibrat
Femeile reprezintă peste 51% din populația României, dar sunt aproape absente din funcțiile cheie de conducere. În Parlament, în administrație, în Guvern – vocea femeii este slab reprezentată, chiar și după trei decenii de democrație. Subreprezentarea feminină nu înseamnă doar un dezechilibru numeric, ci și o pierdere concretă de viziune, empatie și soluții adaptate realităților cotidiene.
„Nu putem construi o Românie modernă fără femei în spațiul decizional. Femeile aduc altă viziune, un echilibru de care politicile publice au urgent nevoie. Este o chestiune de eficiență, nu doar de echitate”, afirmă Andreea Negru, președinta Patronatului European al Femeilor de Afaceri PEFA.
Lecții de la vecini: Moldova, exemplu regional
Republica Moldova este un exemplu rapid și relevant: în clasamentul Global Gender Gap 2025, ocupă locul 7 mondial, cu 42,5 % femei în guvern, comparativ cu o medie de aproximativ 23 % la nivel global. Femeile ocupă 40 % din posturile ministeriale și de 40 % din locurile parlamentare, demonstrând că schimbarea este posibilă cu o voință politică clară și susținere socială.
Economia are nevoie de femei, la fel ca politica
Datele recente din Indexul Antreprenoriatului Feminin, lansat de PEFA, relevă același dezechilibru. Femeile antreprenor întâmpină obstacole sistemice: prejudecăți existente si stereotipuri de gen, acces dificil la finanțare, lipsa programelor dedicate.
„Indexul PEFA arată clar că acolo unde femeile sunt sprijinite, economia crește, comunitățile se dezvoltă, iar afacerile devin mai reziliente. 47% din firmele cu cifra de afaceri de peste 10.000 lei au cel puțin o femeie în acționariat, iar 38% dintre antreprenorii din România sunt femei. Mai mult, rata profitului net la firmele conduse de femei este aproape dublă față de firmele conduse de bărbați. Femeile nu trebuie tolerate în economie și politică – trebuie invitate, sprijinite și promovate pentru ca așa cum arată statistica acestea au un impact substanțial în economie. Egalitatea de gen nu este un „proiect special pentru femei”, ci un proiect de țară. România este atent monitorizată la nivel european și ar putea fi penalizată în negocierile pentru aderarea la OCDE din cauza dezechilibrelor persistente”, concluzionează președinta PEFA, Andreea Negru.