Alte două linii de tramvai din București vor fi suspendate pentru lucrări de reabilitare a căii de rulare

Auto/Transporturi   
Alte două linii de tramvai din București vor fi suspendate pentru lucrări de reabilitare a căii de rulare

Circulația tramvaielor pe liniile 4 și 40 va fi suspendată din 11 august, având în vedere executarea lucrărilor de reabilitare a căii de rulare de pe Bulevardul Chișinău, și se reînființează linia de tramvai 14 și linia navetă de autobuz 640, au anunțat STB și TPBI.

Astfel, linia 14 de tramvaie va funcționa între terminalul 'Pantelimon' (comun cu linia 36) și 'Piața Sf. Vineri' pe următorul traseu: la dus - 'Piața Sf. Vineri', Str. Sf. Vineri, Bd. Corneliu Coposu, Cal. Călărașilor, Str. Traian, Bd. Ferdinand, Șos. Pantelimon, 'Pantelimon' iar în sens invers - 'Pantelimon', Șos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Str. Traian, Cal. Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sf. Vineri, 'Piața Sf. Vineri', scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
APIA confirmă creșterile neașteptate ale pieței auto din iulie. „Lipsa de coerență a autorităților a destabilizat industria auto” CITEȘTE ȘI APIA confirmă creșterile neașteptate ale pieței auto din iulie. „Lipsa de coerență a autorităților a destabilizat industria auto”

Linia navetă 640 de autobuze va funcționa între terminalul 'Bd. Basarabia' (comun cu liniile 70, 79) și 'Piața Sf. Vineri' pe traseul: dus - 'Bd. Basarabia', Str. Lucrețiu Pătrășcanu, Bd. Basarabia, Calea Călărași, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sfânta Vineri, 'Piața Sf. Vineri' și întors - 'Piața Sf. Vineri', Str. Sfânta Vineri, Bd. Mircea Vodă, Calea Călărași, Bd. Basarabia, Str. Lucrețiu Pătrășcanu, 'Bd. Basarabia'.

Potrivit Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI), tramvaiele liniei 49 vor circula în continuare între terminalul 'Bd. Theodor Pallady' și 'Bd. 1 Decembrie 1918', iar legătura între 'M Republica' și Bulevardul Chișinău va fi asigurată de autobuzele liniei navetă 637. 

Și linia 41 este suspendată în luna august pentru lucrări pe Prelungirea Ghencea.

viewscnt
Afla mai multe despre
tramvai
stb