CGMB va prelua în administrare autobaza RATB Floreasca pentru construirea unei parcări

CGMB va prelua în administrare autobaza RATB Floreasca pentru construirea unei parcări
Profit.ro
Profit.ro
scris 17 ian 2018

Consiliul General al Municipiului București (CGMB) va prelua în administrarea sa autobaza RATB Floreasca pentru construirea unei parcări, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat în ședința de miercuri. Unul dintre consilieri a atras atenția că prin cedarea autobazei, Regia ar putea avea un deficit de locuri de parcare, cerând să fie prezentate în ședință alternativele. Directorul RATB, Adrian Mihai, a precizat că autobaza RATB Floreasca va fi relocată pe un teren de lângă depoul Giurgiului.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Proiectul de hotătâre a fost aprobat cu 39 de voturi „pentru”, trei abțineri și nouă voturi „împotrivă”, scrie News.ro.

Consilierul general Bogdan Stroe a atras atenția că RATB ar putea rămâne fără locuri de parcare pentru autobuze, dacă cedează autobazele.

„Din datele pe care le-am aflat de la directorul RATB, înțeleg că Regia ar rămâne, prin cedarea a două autobaze, cu un deficit de locuri de parcare pentru autobuze și în nici în acest proiect, nici în cel cu autobaza din Pipera, nu s-a propus locul pentru mutarea lor. Care sunt locațiile alternative? Atât timp cât nu se dau locații alternative pentru autobaze, nu putem vota acest proiect”, a spus Bogdan Stroe.

După 5 ani de la înființare, FlixBus a trecut pe profit în 2017. Traficul din România a crescut de 10 ori CITEȘTE ȘI După 5 ani de la înființare, FlixBus a trecut pe profit în 2017. Traficul din România a crescut de 10 ori

Directorul RATB Adrian Mihai a explicat că autobaza RATB Floreasca va fi relocată pe un teren de lângă depoul Giurgiului.

„Există o altă locație care trebuie aprobată, este goală momentan, lipită de depoul Giurgiului. Nu cred că cineva își închipuie că pleacă autobaza, iar autobuzele nu vor mai avea unde să stea. Suntem asigurați. Acea parcare este necesară în zonă, nu se întâmplă nimic”, a spus directorul RATB.

Grupul USR a votat împotriva proiectului, Roxana Wring motivând că până la construirea unei parcări ar fi trebuit întrebați cetățenii și ar trebui făcut inclusiv un studiu istorico-arhitectural.

„Cetățenii din zonă mi-au spus că sunt împotriva acestei parcări acolo, într-o zonă rezidențială, pentru că deja zona a fost distrusă de PUZ-uri și PUD-uri pe spații verzi. Înainte de a face parcare în locul autobazei RATB ar trebui întrebați cetățenii. Am primit o sesizare și de la un expert din Ministerul Culturii, care a spus că ar trebui elaborat un studiu istorico-arhitectural, pentru că unele dintre acele clădiri pot fi transformate în imobile pentru cultură. Propunerea mea ar fi fost să nu fie astăzi pe ordinea de zi. Cum nu poate fi scos, vom vota împotrivă. Trebuie analizate cu atenție oportunitățile”, a explicat Roxana Wring.

Terenul pe care se află autobaza RATB Floreasca are o suprafață de 19.580 de metri pătrați.

„Municipiul București în acest moment se confruntă cu un deficit major de locuri de parcare și din acest motiv se dorește suplimentarea acestora în anumite zone, care se află în plină dezvoltare imobiliară. (...) Prin construirea acestei parcări, Municipiul București dorește să vină în sprijinul cetățenilor în vederea fluidizării circulației rutiere, cât și a ambuteiajelor”, se arată în proiectul de hotărâre.

Potrivit adresei RATB atașată la proiectul de hotărâre, Regia va reloca autobaza Florească din strada Donizetti nr. 8-10 din Sectorul 2 într-o altă locație, în termen de maximum un an.

viewscnt
Afla mai multe despre
parcare
ratb floreasca