Directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București a demisionat

Directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București a demisionat
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 oct 2018

Directorul general al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Dan Baciu, si-a înaintat demisia la Consiliul de administrație al companiei, fără a prezenta motivele acestei decizii, au declarat, pentru News.ro, surse din cadrul Ministerului Transporturilor, acționarul majoritar al companiei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Dan Baciu a fost numit la conducerea companiei în luna februarie a acestui an.

VIDEO Ferrari a selectat 499 de clienți care vor putea cumpăra noul model Monza CITEȘTE ȘI VIDEO Ferrari a selectat 499 de clienți care vor putea cumpăra noul model Monza

Baciu va asigura interimatul CNAB, potrivit surselor citate de News.ro.

"Tot el va asigura interimatul. Nu a prezentat motivele demisiei", spun sursele citate.

CNAB a realizat în primul semestru al anului o cifră de afaceri de 425,31 milioane lei, cu 10% mai mare față de aceeași perioadă a anului 2017. 

viewscnt
Afla mai multe despre
compania nationala aeroporturi
dan baciu