Ford susține că are suficiente lichidități până la finele lunii septembrie

Ford susține că are suficiente lichidități până la finele lunii septembrie
Profit.ro
Profit.ro
scris 14 apr 2020

Constructorul auto Ford, ale cărui uzine nord americane și europene sunt oprite pentru a limita propagarea Covid-19, a estimat luni că are suficiente lichidități pentru a putea funcționa cel puțin până la sfârșitul lunii septembrie, transmite AFP.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

La data de 9 aprilie, Ford avea lichidități în valoare de aproximativ 30 de miliarde de dolari, dintre care 15,4 miliarde de dolari de la două linii de credit utilizate în regim de urgență, scrie Agerpres.

Piața auto România: SUV-urile mari, singurul segment care a crescut în primul trimestru CITEȘTE ȘI Piața auto România: SUV-urile mari, singurul segment care a crescut în primul trimestru

Constructorul auto american, prezent și pe piața din România, a informat luni că în primul trimestru se așteaptă să înregistreze pierderi operaționale de aproximativ 600 de milioane de dolari, comparativ cu un profit de 2,4 miliarde dolari în perioada similară a anului trecut. De asemenea, compania se așteaptă să raporteze venituri trimestriale în valoare de 34 miliarde dolari, sub estimările analiștilor.

Ford a subliniat că în prezent doar societățile sale mixte din China produc și vând vehicule.

viewscnt
Afla mai multe despre
ford
lichiditati