Grindeanu vă anunță - Unde veți găsi "punctul nevralgic" în drumul spre mare

Grindeanu vă anunță - Unde veți găsi "punctul nevralgic" în drumul spre mare
Profit.ro
Profit.ro
scris 27 apr 2022

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că majoritatea reparațiilor de pe Autostrada A2 au fost fie încheiate, fie întrerupte înainte de minivacanța de 1 Mai, dar a menționat că singurul punct nevralgic în drumul spre mare în această perioadă va fi podul peste brațul Borcea, unde lucrările vor continua. El a precizat că acolo se circulă pe o singură cale a podului, în ambele sensuri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

"În ceea ce privește traseul spre mare, vă pot spune că majoritatea reparațiilor de pe A2 au fost încheiate, fie întrerupte. A mai rămas un punct nevralgic, și anume podul peste brațul Borcea, unde lucrările vor continua inclusiv în perioada 1-2 mai. Aș vrea să vă mai spun că trebuie să continuăm lucrările acolo în această perioadă pentru a putea da în folosință podul fără restricții înainte de începerea efectivă a sezonului estival”, a afirmat ministrul Transporturilor, la Digi 24.

VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Nu suntem încă într-un moment de panică. Investitorii arată încredere în piețele bursiere CITEȘTE ȘI VIDEO PROFIT NEWS TV Bogdan Maioreanu, analist eToro: Nu suntem încă într-un moment de panică. Investitorii arată încredere în piețele bursiere


El a explicat că acest pod a fost mult mai deteriorat decât se credea inițial.

"Din păcate, acest pod a fost mult mai deteriorat decât a arătat expertiza inițială. Această situație a făcut ca lucrările să fie mai mari și de mai lungă durată. Problema acestui pod este, de fapt, execuția de la momentul inițial, din 1985. Probabil că atunci, pentru a grăbi deschiderea circulației pe pod, constructorii de la acea vreme nu au așternut hidroizolația între placa podului și covorul asfaltic, astfel încât apa s-a infiltrat constant și a distrus o mare parte din suprastructură, iar în momentul în care s-a decopertat, odată cu aceste lucrări, aceste lucruri au fost scoase în evidență. Atunci, pentru a nu repeta până la urmă greșeala făcută atunci, am decis să respectăm absolut toate procedurile tehnice, chiar dacă acestea înseamnă ceva mai mult timp. Practic, de 1 și 2 mai anul acesta se va circula pe o singură cale a podului, în ambele sensuri, dar mulți ani de acum încolo nu vor mai fi probleme pe structura acestui pod”, a mai transmis Sorin Grindeanu.

PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Claudiu Cazacu, Consulting Strategist XTB România: Este posibil să avem fluctuații considerabile pe piața criptomonedelor în perioada următoare

El a menționat că lucrările la podul peste brațul Borcea se vor încheia la jumătatea lunii mai.

viewscnt
Afla mai multe despre
litoral
autostrada