Programul Rabla va finanța și flote electrice de transport. Negocieri cu industria - surse

Programul Rabla va finanța și flote electrice de transport. Negocieri cu industria - surse
Ovidiu Bărbulescu
Ovidiu Bărbulescu
scris 23 nov 2023

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a avut o întâlnire cu reprezentanții industriei de profil pentru a discuta includerea în programul Rabla Plus a flotelor de autovehicule electrice de transport, au declarat surse oficiale. 

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

”Pentru programul de anul viitor se dorește includerea în program a primelor pentru autovehicule electrioce de transport, respectiv flote de astfel de autovehicule”, au precizat sursele citate.

Totodată, în cazul autoturismelor și autovehiculelor achiziționate de autoritățile locale, Guvernul ia în calcul intoducerea unui nou crtiteriu de achiziție, respectiv distanța mai scurtă față de locul de producție.

DECIZIE Toate firmele și instituțiile publice trebuie să accepte plata fără numerar. Salariile și pensiile pot fi primite, la alegere, în numerar sau în cont CITEȘTE ȘI DECIZIE Toate firmele și instituțiile publice trebuie să accepte plata fără numerar. Salariile și pensiile pot fi primite, la alegere, în numerar sau în cont

Ministerul Mediului, Mircea Fechet, a confirmat recent că a avut discuții inclusiv cu prim-ministrul Marcel Ciolacu privind Programul Rabla și urmează să fie agreate o serie de prinicipii cu privire la condițiile acestuia pentru anul următor. Ministrul a arătat că trebuie discutat dacă subvenția va mai fi acordată pentru mașini foarte scumpe și găsite modalități de direcționare a unor sume cât mai mari din subvenție către producătorii locali. 

Profit.ro a relatat anterior că Programul Rabla, atât cel clasic, cât și cel pentru automobile electrice, ar putea fi schimbat, astfel încât să fie țintit mai mult către producția locală și către autovehicule cu prețuri mai mici sau medii, potrivit unor surse guvernamentale oficiale. 

viewscnt
Afla mai multe despre
autovehicul
electric
flota
transport
camion