Răcaru: Blue Air se pregătește de listarea la bursă. Nu însă mai devreme de trei ani

Răcaru: Blue Air se pregătește de listarea la bursă. Nu însă mai devreme de trei ani
Profit.ro
Profit.ro
scris 20 iun 2017

Compania aeriană low-cost Blue Air, cea mai mare companie aeriană românească, se pregătește să se listeze la bursă, însă procesul ar putea dura trei ani de zile, a declarat marți, pentru News.ro, directorul general al companiei, Gheorghe Răcaru.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

”Nu o văd mai devreme de trei ani (listarea la bursă, n.r.), cam acolo e target-ul nostru. Orice companie, când are o țintă, începe din timp să construiască, să pună cărămidă cu cărămidă, să construiești fundamentul. Dar suntem într-o fază incipientă”, a afirmat Răcaru, pentru News.ro.

Managerul estimează că Blue Air va înregistra, în acest an, o cifră de afaceri de 400 milioane euro și aproximativ 5 milioane de pasageri transportați, indicatori în creștere cu peste 35%, ca urmare a majorării frecvențelor pe anumite rute și a inaugurării unor rute noi.

”Estimăm un număr de cinci milioane pasageri pentru acest an, în creștere cu peste 35%. Am deschis rute noi, în special în Scandinavia: Copenhaga, Oslo, Helsinki, am crescut frecvențele pe alte rute, am diversificat rutele interne deservite, atât în ceea ce privește destinațiile, cât și numărul zborurilor pe fiecare destinație, am legat Marea Neagră - Constanța - de Cluj, Timișoara, Oradea și Iași, tocmai pentru a facilita dezvoltarea turismului intern”, a declarat Răcaru.

Inspectorii Finanțelor avertizează Profi și Carrefour pentru anumite reclame CITEȘTE ȘI Inspectorii Finanțelor avertizează Profi și Carrefour pentru anumite reclame

Blue Air si Boeing a făcut marți oficial o comandă fermă pentru șase avioane 737 MAX 8, însă își păstrează dreptul să mai cumpere alte două astfel de aeronave în aceleași condiții, compania devenind astfel primul operator de Boeing 737 MAX din România.

În plus, Blue Air va închiria alte doisprezece Boeing 737 de la Air Lease Corporation, partenerul cu care a început în acest an colaborarea.

Anunțul a fost făcut în cadrul Paris Air Show 2017, cel mai mare eveniment al industriei aeronautice mondiale, unde s-a semat marți contractul de achiziție.

Cele șase aeronave au o valoare de listă de peste 600 milioane dolari.

Blue Air a fost înființata în 2004 și s-a dezvoltat de-a lungul anilor devenind un operator aerian paneuropean, cu baze operaționale în România, Cipru, Italia și Marea Britanie.

În anul 2016, Blue Air a devenit cea mai mare companie aeriană românească, depășind în premieră compania de stat Tarom după numărul de pasageri transportați.

Compania low-cost operează zboruri către peste 100 de rute, din 16 țări.

Compania are opt baze operaționale, în București, Bacău, Cluj-Napoca, Constanța, Iași, Larnaca, Liverpool și Torino.

viewscnt
Afla mai multe despre
blue air
companie aeriana romaneasca
gheorghe racaru