TABEL Prima ieftinire importantă a benzinei, după 3 luni de scumpiri: în 3 stații din capitală a coborât sub prețul motorinei

TABEL Prima ieftinire importantă a benzinei, după 3 luni de scumpiri: în 3 stații din capitală a coborât sub prețul motorinei

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Florin Rusu
Florin Rusu
scris 8 mai 2024

Prețul benzinei standard a coborât sub cel al motorinei în 3 stații Petrom din capitală, în urma deciziei de astăzi a liderului pieței distribuitoare de carburanți de a reduce cu 4 bani/l prețul benzinei, după 3 luni de scumpiri, și de a păstra neschimbat prețul combustibilului diesel, conform datelor analizate de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

În luna noiembrie a anului trecut, motorina era mai scumpă decât benzna cu 75 de bani pe litru.

În cea mai ieftină stație Petrom din capitală, cea din strada doctor Herescu, prețul unui litru de benzină este de 7,28 lei, cu un ban mai redus decât cel al unui litru de motorină, care se poate cumpăra cu 7,29 lei.

FOTO Opt noi intersecții au fost integrate în sistemul de management al traficului din București CITEȘTE ȘI FOTO Opt noi intersecții au fost integrate în sistemul de management al traficului din București

Tot cu un ban pe litru decât dieselul este mai ieftină și benzina comercializată în stațiile din apropierea sediului Petrom (Petrom City și Jiului), unde un litru de benzină se poate cumpăra cu 7,3 lei, iar unul de motorină cu 7,31 lei/l.

La celelalte stații Petrom din capitală, motorina este în continuare mai ieftină (7,31-7,32 lei/l) decât benzina (7,34-7,35 lei/l).

Benzina s-a ieftinit și în stațiile OMV, unde a coborât la 7,40-7,44 lei/l, în timp ce motorina a rămas la același preț, 7,37-7,40 lei/l.

VIDEO Constructorul turc este mobilizat pe un întreg tronson al Autostrăzii Ford. Îl poate deschide mult mai devreme CITEȘTE ȘI VIDEO Constructorul turc este mobilizat pe un întreg tronson al Autostrăzii Ford. Îl poate deschide mult mai devreme

În majoritatea stațiilor Lukoil MOL și Rompetrol diferența dintre prețurile celor 2 tipuri de carburanți era marți dimineață de 5-8 bani/l, în favoarea benzinei, însă, așa cum ne-au obișnuit, în orele următoare și companiile concurente, MOL, Rompetrol și Lukoil, vor efectua probabil o mișcare de preț similară celei a liderului pieței.

La începutul lunii august 2023, prețul benzinei era aproape identic cu cel al motorinei, după care, în urma evoluției cererii sezoniere, atât locale, cât și continentale și regionale, în luna noiembrie, diferența dintre prețul motorinei și cel al benzinei a atins un maxim de peste 75 de bani/l.

VIDEO Cimitirul automobilelor electrice. Aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla CITEȘTE ȘI VIDEO Cimitirul automobilelor electrice. Aglomerări de mașini nevândute, parcate în secret, inclusiv ale Tesla

În urmă cu 2 ani, însă, în luna octombrie 2022, aceasta se situase și la peste 1,5 lei/l.

Ultima dată când motorina a fost mai ieftină decât benzina a fost în luna iunie a anului trecut.

Evoluția cotațiilor țițeiului Brent din ultima lună

Evoluția cotațiilor țițeiului Brent din ultima lună

Cererea sezonieră de motorină este mai ridicată iarna, când combustibilul diesel este utilizat și în alte scopuri (încălzire, generatoare etc) în special de către vecinii ucraineni, care importă motorină prin România.

România este importatoare netă de motorină și exportatoare netă de benzină.

Cotațiile țițeiului Brent se situează la minimul utimei luni, 82,6 dolari/baril, cu aproape 10 dolari/baril sub nivelul din urmă cu 30 de zile.

viewscnt
Afla mai multe despre
benzină
motorină
ieftiniri
omv
petrom
mol
rompetrol
lukoil