O navă care transporta 14.000 de oi și la bordul căreia se aflau 22 de marinari s-a răsturnat, duminică, în Portul Midia. Persoanele aflate pe navă au fost salvate, un singur marinar având nevoie de îngrijiri medicale după ce a suferit un șoc hipotermic.
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea, o navă cu 22 de membri ai echipajului, care avea la bord 14.000 de oi, s-a răsturnat duminică, în jurul prânzului, în Portul Midia, relatează News.ro.
La fața locului au fost trimise o ambulanță a Serviciului Județean, o autospecială, un container multirisc și o ambarcațiune.
Toate persoanele aflate la bord au fost salvate, au precizat reprezentanții ISU, care au completat că una dintre acestea a suferit un șoc hipotermic, fiind preluată de ambulanță și dusă la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța pentru îngrijiri medicale.
Toți marinarii de la bord sunt sirieni.