Volkswagen a început producția Golf 8 facelift, la 50 de ani de la primul model

Volkswagen a început producția Golf 8 facelift, la 50 de ani de la primul model
Gabriel Dogaru
Gabriel Dogaru
scris 17 apr 2024

Cea de-a opta generație a unuia dintre cele mai vândute automobile nu doar din Europa, ci și din lume, VW Golf, a primit o actualizare importantă, mai ales pe zona de tehnologie, care ar trebui să facă din acest model unul competitiv pentru următorii 3 – 4 ani, înainte de electrificarea definitivă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Uzina VW din Wolfsburg a început producția lui Golf 8 facelift, continuând astfel numărătoarea unităților produse în ultimii 50 de ani, ajunsă acum la 37 de milioane de unități, din care jumătate au fost fabricate în uzina principală a mărcii.

FOTO Turcii încep lucrările la cel mai dificil lot de autostradă din România CITEȘTE ȘI FOTO Turcii încep lucrările la cel mai dificil lot de autostradă din România

Startul producției a avut loc la exact 50 de ani de la startul primului model, Golf 1, în 1974, cel care avea să devină în scurt timp cel mai popular model de pe continent, după ce înlocuise un alt model celebru, Beetle.

„Golf a fost în centrul mărcii Volkswagen de o jumătate de secol, oferind mobilitate accesibilă tuturor la cel mai înalt nivel tehnic. Golful s-a adaptat în mod constant la nevoile clienților, devenind astfel un bestseller global fabricat în Wolfsburg. Acesta este exact ceea ce construim cu noua etapă de evoluție – cu eficiență, confort și calitate și mai mari și cu un nou concept de operare. Golful nu este mai bun decât atât”, a declarat Thomas Schäfer, CEO al Volkswagen Passenger Cars.

Citroen e-C3, rivalul Dacia Spring, lansat în România CITEȘTE ȘI Citroen e-C3, rivalul Dacia Spring, lansat în România

Uzina care acum a trecut printr-un proces de modernizare a produs în medie 400.000 de mașini Golf pe an, atât în caroseria standard, hatchback, cât și în caroseriile Variant și Sportsvan.

Faceliftul Golf 8 este mai puțin o revizuire estetică și mai mult una tehnică, beneficiind de un nou sistem de operare și un nou sistem de infotainment, care se bazează pe un procesor mai rapid, un aspect schimbat, cu o interfață mai intuitivă, dar și cu o integrare a Chat GPT, tehnologia de inteligență artificială ce va face parte din sistemul de asistență a șoferului.

O altă noutate anunțată este noul motor plug-in hybrid, care vine cu o autonomie complet electrică de aproape 100 de km, ridicând autonomia totală, cu bateria încărcată, la circa 1000 de km, având totodată și un charger nou, cu posibilitatea de încărcare rapidă a bateriei la stații DC de 50 kW. Asta înseamnă că șoferii pot încărca într-o pauză scurtă atât rezervorul de benzină, cât și bateria, pentru a-și conserva avantajul de consum menționat oficial în datele tehnice ale mașinii.

Ministrul german al Transporturilor amenință că interzice șofatul în weekend. Val de critici CITEȘTE ȘI Ministrul german al Transporturilor amenință că interzice șofatul în weekend. Val de critici

Chiar dacă VW Golf era condamnat la dispariție, conform planurilor anterioare ale mărcii, noua conducere ar putea să ducă mai departe acest nume și să lanseze inclusiv o generație complet electrică. Deocamdată, singurul lucru cert este faptul că cel mai târziu în 2028 generația actuală își va încheia ciclul de viață, iar înlocuitorul lui, ID.3, nu se bucură de aceeași popularitate.

grupului de întreprindere. „Angajații noștri și-au pus inima și sufletul în fiecare vehicul care a fost construit aici în ultimii 50 de ani.”

viewscnt
Afla mai multe despre
vw
volkswagen golf
facelift golf 8