FOTO Nord Stream 2 susține că n-a intrat în insolvență, ci doar și-a concediat angajații și și-a dezactivat pagina de web, după ce a fost atacată cibernetic. Reproșuri la adresa Swisscom

FOTO Nord Stream 2 susține că n-a intrat în insolvență, ci doar și-a concediat angajații și și-a dezactivat pagina de web, după ce a fost atacată cibernetic. Reproșuri la adresa Swisscom
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 2 mar 2022

Nord Stream 2 AG, subsidiara elvețiană a gigantului rus de stat Gazprom care deține gazoductul omonim, a cărui punere în funcțiune a fost blocată de autoritățile germane pe termen nedefinit după invazia Rusiei asupra Ucrainei, dezminte informațiile potrivit cărora și-ar fi cerut insolvența.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Nu putem confirma informațiile din mass media potrivit cărora Nord Stream 2 și-ar fi cerut falimentul. Compania nu a făcut decât să informeze autoritățile locale că a fost nevoită să își disponibilizeze angajații, în urma recentelor evoluții geopolitice, care au dus la impunerea de sancțiuni de către SUA asupra companiei", se arată într-un mesaj afișat pe prima pagină a site-ului internet al Nord Stream 2 AG.

FOTO Nord Stream 2 susține că n-a intrat în insolvență, ci doar și-a concediat angajații și și-a dezactivat pagina de web, după ce a fost atacată cibernetic. Reproșuri la adresa Swisscom

ULTIMA ORĂ Rusia trimite un protest României, acuzând încălcări ale drepturilor cetățenilor săi CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Rusia trimite un protest României, acuzând încălcări ale drepturilor cetățenilor săi

Operatorul adaugă că și-a dezactivat website-ul, "din cauza unor atacuri serioase și continue din exterior".

"Din păcate, nici liniile noastre de rețea mobile și fixe nu pot fi accesate, cel puțin deocamdată", conchide Nord Stream 2 AG.

ULTIMA ORĂ Raiffeisen Bank pierde definitiv procesul cu ANPC prin care era obligată să reducă dobânzile la unele credite CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Raiffeisen Bank pierde definitiv procesul cu ANPC prin care era obligată să reducă dobânzile la unele credite

Într-o variantă inițială a mesajului, modificată între timp, compania controlată de Gazprom dădea vina pe operatorul Swisscom pentru situație.

"Swisscom nu a putut să ne asigure un transfer corespunzător de număr de telefon, așa cum promisese și cum fusese negociat", se spunea în finalul mesajului, între timp șters.

FOTO Nord Stream 2 susține că n-a intrat în insolvență, ci doar și-a concediat angajații și și-a dezactivat pagina de web, după ce a fost atacată cibernetic. Reproșuri la adresa Swisscom

viewscnt
Afla mai multe despre
nord stream 2
nord stream 2 insolventa
nord stream 2 faliment
gaze naturale rusia
invazie rusia ucraina