Oltchim se va putea "curăța" de datoria de 1,2 miliarde lei către stat prin darea în plată a activelor

Oltchim se va putea "curăța" de datoria de 1,2 miliarde lei către stat prin darea în plată a activelor
Adi Mosoianu
Adi Mosoianu
scris 27 oct 2016

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), instituție aflată în subordinea Guvernului și în coordonarea Ministerului Economiei, va putea să preia, prin dare în plată, active ale companiilor insolvente care îi datorează bani, în vederea stingerii datoriilor pe care acești agenți economici le au față de AAAS. Acest lucru ar facilita vânzarea Oltchim, controlat de Ministerul Economiei, întrucât ar răspunde uneia dintre principalele obiecții ale Comisiei Europene cu privire la planurile de privatizare a combinatului aflat în insolvență, aceea că AAAS nu a făcut nimic pentru a-și recupera creanța de 1,2 miliarde asupra Oltchim.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

23 aprilie - Profit News TV - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: 123 Credit, ARB, BCR, BRD, CEC Bank, PAID, UNSAR, XTB
25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

"Prin procedura de dare în plată a activelor și/sau activelor funcționale, pentru stingerea tuturor creanțelor pe care AAAS le deține la debitorii aflați în insolvență, prin coroborare cu prevederile legii insolvenței aplicabile în cauză, AAAS poate stinge concomitent atât creanțele înscrise în tabelul definitiv de obligații al debitorului, cât și creanțele născute în cursul procedurii, inclusiv cheltuielile efectuate în procesul de stingere a creanțelor respective", se arată într-un proiect de ordonanță de urgență.

Activele funcționale sunt definite de legislația în vigoare ca fiind "totalitatea resurselor economice care constau în active fixe, circulante, de trezorerie, know-how etc, inclusiv a drepturilor și obligațiilor născute în legătură cu acestea, precum și resursele umane, apreciate pe baze rezonabile ca fiind exploatabile în procese economice prezente și viitoare".

În nota de fundamentare a draftului de act normativ se menționează că legislația în prezent în vigoare nu permite AAAS să stingă toate creanțele asupra debitorilor insolvenți prin darea de către aceștia în plată a activelor și că absența aceste posibilități poate induce, "în ceea ce privește AAAS, suspiciuni de încălcare a acquisului comunitar".

Importurile de mașini second-hand au crescut cu 24% în primele nouă luni, la peste 222.000 CITEȘTE ȘI Importurile de mașini second-hand au crescut cu 24% în primele nouă luni, la peste 222.000

În proiect se stipulează că, în cazul în care în planul de reorganizare al debitorului insolvent este prevăzută ca măsură darea în plată a bunurilor către creditori, operațiunea de darea în plată a activelor către AAAS pentru stingerea datoriilor față de Autoritate "va putea fi efectuată doar cu acordul scris al creditorului AAAS cu privire la această modalitate de stingere a creanței sale". În celelalte cazuri, darea în plată a activelor va fi supusă aprobării Adunării Generale a Creditorilor.

Oltchim este controlat de Ministerul Economiei, care coordonează AAAS, cu 54,8% din acțiuni. Proiectul de OUG stipulează că activele date în plată de debitorii insolvenți către AAAS pentru stingerea datoriilor față de Autoritate vor trece ulterior din administrarea acesteia în cea a Ministerului Economiei. Stingerea datoriilor se va face în urma unei evaluări a valorii de piață a activelor date în plată, de către un evaluator autorizat ANEVAR.

În planul de reorganizare a Oltchim, aprobat de creditori în martie anul trecut, este prevăzută, ca modalitate alternativă de reorganizare, darea în plată a bunurilor imobile, terenuri și clădiri (libere de sarcini) către creditorii bugetari, în contul creanțelor pe care aceștia le au față de averea debitorului, însă acolo se specifică, totodată, că pentru această operațiune este necesară aprobarea Adunării Creditorilor.

Potrivit raportului pe 2015 al AAAS, Autoritatea studia această modalitate de stingere a creanțelor asupra debitorilor insolvenți prin dare în plată a unor active încă de anul trecut, însă doar pentru companiile cu capital majoritar privat. Printre companiile insolvente datornice la AAAS se numără nume precum Oltchim, Fortus Iași, REMIN Baia Mare, Societatea Națională Îmbunătățiri Funciare SNIF SA sau UCM Reșița. În total, la finalul anului trecut, un număr de 1.784 de debitori ai AAAS se aflau în insolvență, din care 178 de companii cu capital de stat. 

Lista taxelor care pot fi achitate online, prin card bancar, a fost extinsă CITEȘTE ȘI Lista taxelor care pot fi achitate online, prin card bancar, a fost extinsă

În aprilie, Comisia Europeană a anunțat că verifică dacă anularea de către statul român a datoriilor Oltchim și continuarea aprovizionării acesteia de către societăți de stat, în pofida deteriorării situației financiare a companiei, au respectat normele UE privind ajutoarele de stat. În scrisoarea adresată atunci de Executivul de la Bruxelles autorităților române, unul dintre principalele reproșuri era acela că AAAS nu a făcut nimic pentru a-și recupera creanța asupra Oltchim.

"În pofida angajamentului ferm din 2012 față de Comisie, autoritățile române nu au convertit în acțiuni datoria acumulată față de AAAS (1,049 miliarde lei) și nu au privatizat societatea. În schimb, Oltchim și-a continuat activitatea și a acumulat și mai multe datorii publice, inclusiv față de AAAS (datoria față de AAAS a crescut de la 1,049 la 1,201 miliarde lei). AAAS nu și-a revendicat creanțele față de Oltchim după eșuarea privatizării în septembrie 2012. AAAS nu a solicitat rambursarea creanțelor sale printr-o lichidare imediată a Oltchim, ci a așteptat, în schimb, realizarea conversiei datoriei în acțiuni, chiar dacă procesul de privatizare a Oltchim a eșuat din nou", se arată în scrisoare.

"Comisia are îndoieli cu privire la faptul că AAAS a acționat ca operator economic privat în economia de piață după eșuarea privatizării Oltchim în 2012. Un creditor privat urmărește în mod normal să obțină plata maximă a sumelor datorate de către un debitor care se confruntă cu dificultăți financiare. (...) Comisia concluzionează în mod preliminar că, prin aprobarea anulării datoriei în cadrul planului de reorganizare, AAAS nu a acționat ca un operator economic privat în economia de piață și, prin urmare, a acordat un avantaj selectiv societății Oltchim", mai afirmă Comisia Europeană.

Planul de reorganizare aprobat anul trecut prevede, pentru creditorii bugetari, dintre care cel mai mare este AAAS, recuperarea a doar 19% din sumele datorată de Oltchim. Oltchim a raportat un profit net "pe hârtie" de 2,3 miliarde lei pe anul trecut, rezultat din ștergerea datoriilor companiei, potrivit planului de reorganizare, în vremea ce activitatea curentă a societății a generat o pierdere de 36 milioane lei.

În august acest an, acționarul majoritar al combinatului, Ministerul Economiei, a anunțat că scoate Oltchim la vânzare pe bucăți, prin nouă pachete de active, procesul de selecție al investitorilor urmând a se încheia la sfârșitul acestui an. "Pentru a realiza cu succes vânzarea companiei și a maximiza veniturile a fost aleasă varianta care oferă potențialului cumpărător siguranța juridică, în conformitate cu măsurile prevăzute expres de forma actuală a planului de reorganizare și a constrângerilor suplimentare derivate din cerințele legate de reglementările în materie de ajutor de stat", explica ministerul, precizând că a notificat Comisia Europeană cu privire la această modalitate de privatizare, dar adăugând că nu Bruxelles-ul a impus-o.

Decizia privind noile case de marcat, care vor fi conectate la ANAF, a fost amânată de guvern pentru câteva săptămâni CITEȘTE ȘI Decizia privind noile case de marcat, care vor fi conectate la ANAF, a fost amânată de guvern pentru câteva săptămâni

Potrivit News.ro, care citează surse apropiate negocierilor, un singur investitor "serios" s-a arătat interesat de preluarea activelor Oltchim, acesta fiind Chimcomplex, companie controlată de omul de afaceri Ștefan Vuza, care ar urma să depună, până la finalul acestei luni, o ofertă pentru a participa la licitația privind vânzarea combinatului.

„În prezent, se stabilesc ultimele detalii privind modul în care combinatul va fi vândut. Nici prețul pachetelor nu se cunoaște încă, nici care sunt și cum arată pachetele. În mai puțin de două săptămâni se va ști concret modul în care Oltchim va fi privatizat. Discuții extrem de serioase în acest sens se poartă cu o singură companie, Chimcomplex, nu cu trei, care va și depune o ofertă angajantă în perioada următoare”, a precizat o sursă avizată.

Grupul germano-polonez PCC SE, unul dintre acționarii minoritari ai combinatului, care și-a exprimat interesul în ultimii ani în ceea ce privește cumpărarea Oltchim, nu poate participa la această privatizare, spun sursele citate.

Judecători: Un angajat poate fi concediat și prin e-mail CITEȘTE ȘI Judecători: Un angajat poate fi concediat și prin e-mail

Potrivit acestora, autoritățile au găsit o metodă prin care blocheze participarea PCC la această privatizare: au interzis oricărui acționar al Oltchim posibilitatea de a depune oferte angajante.

„Cei de la PCC sunt încă interesați de Oltchim, e adevărat, dar nu pot participa legal la privatizare, niciun acționar al Oltchim nu poate participa, asta a fost regula impusă. Autoritățile s-au temut că PCC va falimenta Oltchim și că ar fi putut vinde la fier vechi combinatul”, a spus una dintre surse. PCC este cel mai important acționar minoritar al Oltchim, deținând 32,34% din acțiunile combinatului.

Compania a intrat în insolvență în ianuarie 2013, după privatizarea eșuată cu Dan Diaconescu din 2012. Statul, care deține 54,8% din acțiunile companiei, a mai încercat privatizarea Oltchim, dar fără succes. La ultimul termen, din decembrie 2014, niciun investitor nu și-a exprimat interesul de a prelua compania.

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT) a realizat un profit net de 18,5 milioane lei (4,1 milioane euro) în primul semestru al acestui an și vânzări de 378,1 milioane lei (84 milioane euro), în creștere cu 4% față de aceeași perioadă a anului trecut. La 30 iunie 2016, Oltchim SA înregistra datorii totale în valoare de 1,35 miliarde lei. Combinatul are în prezent circa 2.000 de salariați. Oltchim este singurul producător din România de clor și polieter polioli și exportă aproximativ 70% din producție.

viewscnt
Afla mai multe despre
oltchim
aaas
ministerul economiei
insolventa oltchim
privatizarea oltchim
dare in plata
darea in plata