OPEC: Cererea mondială de petrol va atinge nivelul anterior pandemiei de Covid-19 în 2022

OPEC: Cererea mondială de petrol va atinge nivelul anterior pandemiei de Covid-19 în 2022
Profit.ro
Profit.ro
scris 16 iul 2021

OPEC a anticipat  că cererea mondială de petrol va creștere astfel încât va atinge nivelul anterior pandemiei de Covid-19 în 2022, susținută de creșterea din Statele Unite, China și India, transmite Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Potrivit raportului lunar al OPEC, cererea de petrol va crește anul viitor cu 3,4%, la 99,86 de milioane de barili pe zi, iar în semestrul al doilea din 2022 va atinge o medie de peste 200 de milioane de barili pe zi, scrie News.ro.

Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial CITEȘTE ȘI Transformarea digitală, răspunsul industriei asigurărilor la provocările pandemiei. Emiterea și plata online a polițelor au crescut exponențial

”Există așteptări solide referitoare la creșterea economiei globale în 2022. Acestea includ îmbunătățirea controlului asupra Covid-19, mai ales în țările în dezvoltare și emergente, care vor stimula cererea de petrol pentru a atins nivelul anterior pandemiei în 2022”, a afirmat OPEC.

Raportul reflectă încrederea organizației că cererea își va reveni puternic din pandemie, permițând OPEC și aliaților săi să relaxeze mai mult limitele impuse livrărilor în 2020. Unii analiști afirmaseră că cererea de petrol ar fi atins nivelul maxim în 2019.

În raport, OPEC a menținut estimarea că cererea de petrol va avansa în 2021 cu 5,95 de milioane de barili pe zi, respectiv cu 6,6%.

2021, anul prevenției în business. Ce soluții au companiile în dificultate pentru redresare? CITEȘTE ȘI 2021, anul prevenției în business. Ce soluții au companiile în dificultate pentru redresare?

OPEC se mai așteaptă ca cererea din China și India să depășească anul viitor nivelul anterior pandemiei și că Statele unite vor avea cea mai mare contribuție la creșterea cererii în 2022.

Creșterea economiei mondiale ar urma să încetinească anul viitor la 4,1%, de la 5,5% în 2021, susținută totuți de măsurile guvernamentale de stimulare, perspectiva depinzând în primul rând de evoluția Covid-19, potrivit OPEC.

Prețurile petrolului au fost de sub 74 de dolari pe baril după publicarea raportului OPEC. Cotațiile țițeiului au urcat în acest an cu peste 40%, cu ajutorul limitelor de producție adoptate de OPEC și aliații, săi, între care și Rusia.

viewscnt
Afla mai multe despre
opec
petrol