PPC analizează 2 scenarii de construire de centrale pe gaze în România. Investiții și în stocare și sisteme hibride

Energie   
PPC analizează 2 scenarii de construire de centrale pe gaze în România. Investiții și în stocare și sisteme hibride

Macheta centralei pe gaze în ciclu combinat de 840 MW, aflată în construcție la Alexandropoulis. Sursă foto: https://www.copelouzos.gr/

Public Power Corporation (PPC), cea mai mare companie energetică din Grecia, la care statul elen este cel mai mare acționar, cu peste 34% din capital, și care a preluat în 2023 operațiunile și activele românești ale grupului italian Enel, analizează 2 scenarii de construire de capacități de producție electricitate pe bază de gaze naturale, cu pornire rapidă, intenție anunțată de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Potrivit presei de specialitate elene, 2 scenarii sunt în curs de analiză: construirea mai multor unități mai mici (2-4 centrale de 100-150 MW fiecare) sau a unei centrale mai mari de 300 MW.

Urmărește-ne și pe Google News

În plus, PPC intenționează să își extindă programul de investiții pentru 2026 în România, concentrându-se mai mult pe generarea flexibilă de energie, alocând, în acest sens, mai mult capital și sistemelor de stocare sau proiectelor hibride.

Hidroelectrica lansează o alertă - CEO-ul, în imagine deepfake FOTO CITEȘTE ȘI Hidroelectrica lansează o alertă - CEO-ul, în imagine deepfake FOTO

Unitățile de producție pe bază de gaze naturale cu pornire rapidă sunt concepute să funcționeze în perioadele de vârf al cererii și al nivelului prețurilor, obținând randamente mai mari și contribuind în același timp la stabilizarea rețelei.

România a fost aleasă deoarece îi lipsesc astfel de centrale flexibile, creând oportunități pe piața serviciilor de echilibrare, susține presa elenă.

Respectivele centrale ar putea, de asemenea, furniza energie electrică Greciei atunci când este nevoie, utilizând coridorul energetic „România-Bulgaria-Grecia”. Această mișcare se aliniază cu strategia mai amplă a PPC de a investi în generarea flexibilă, de la baterii la stocarea prin pompare, pentru a gestiona volatilitatea prețurilor și intermitența portofoliului său vast de energie regenerabilă.

Grecii de la PPC sunt în prezent cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, cu un portofoliu local de profil cu putere instalată însumată de peste 1.330 MW, compus din eoliene (1.183 MW), fotovoltaice (126 MW) și hidrocentrale (22,3 MW).

Antreprenor român a murit în incendiu la Madrid după ce a salvat un bătrân CITEȘTE ȘI Antreprenor român a murit în incendiu la Madrid după ce a salvat un bătrân

Recent, PPC și-a înființat oficial la București subsidiara PPC Producție România SRL, având ca activitate principală ″producția de energie electrică din surse neregenerabile″, potrivit sursei citate. Acționar unic este compania-holding a grupului pentru România, PPC – Public Power Corporation România SA.

România deține o poziție importantă și în creștere în portofoliul grupului elen. În prima jumătate a anului 2025, ponderea generării din România în producția totală a companiei a crescut la 23%, față de 14% cu un an mai devreme, cu o capacitate instalată de 1,25 GW, în creștere de la 0,7 GW.

De asemenea, în prima jumătate a anului au fost conectate la rețeaua electrică a României 303 MW de surse regenerabile noi, mai mult decât dublu față de cifra de anul trecut pentru aceeași perioadă.

În plus, vara aceasta, grupul elen a anunțat că poate dezvolta centre de date pentru inteligența artificială (AI), alimentate de capacități proprii de generare de energie electrică, cu putere instalată însumată de până la 5.000 MW, în Europa de Est, inclusiv în România, precum și în regiunea Mediteranei de Est.

Grupul PPC a terminat primul semestru al anului cu profit net de 148 milioane euro, în scădere cu 22% față de perioada similară din 2024 (189 milioane euro). Veniturile grupului au avansat cu 15%, la 4,646 miliarde euro, în principal ca umare a creșterii prețurilor de vânzare la energie atât în Grecia, cât și în România.

Peste 90% dintre cei care parchează ilegal în zonele protejate din Bulgaria sunt turiști români CITEȘTE ȘI Peste 90% dintre cei care parchează ilegal în zonele protejate din Bulgaria sunt turiști români

Asta a majorat însă și costurile de achiziție ale PPC. Cele cu cumpărarea de electricitate au crescut cu 47%, la 968 milioane euro, iar costul gazelor naturale s-a apreciat cu 22%, la 468 milioane euro. În plus, costurile cu deprecierea și amortizarea activelor au avansat cu 25%, la 558 milioane euro, iar cheltuielile de personal – cu 21%, la 534 milioane euro. Astfel că, per total, cheltuielile PPC din S1 2025, de 4,429 miliarde euro, au fost cu 17% mai mari decât în primele 6 luni din 2024.

viewscnt
Afla mai multe despre
ppc românia
ppc producție energie românia
ppc centrale pe gaze românia
ppc centre date ai românia
ppc gaze naturale