Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că s-a obținut o nouă victorie în instanță ”pentru Neptun Deep și independența energetică a României”, după ce magistrații Curții de Apel Cluj au respins o acțiune introdusă de Asociația Bankwatch. ”Este încă o dovadă că litigiile de mediu promovate abuziv de câteva organizații împotriva proiectelor esențiale pentru securitatea energetică a României nu au temei legal și pică una după alta în instanță”, a afirmat el. Burduja a adăugat că decizia instanței permite gazoductului Tuzla ”să meargă înainte”.
”Încă o victorie în instanță pentru Neptun Deep și independența energetică a României. Am câștigat, din nou. Pentru securitatea energetică a României, pentru energie românească mai multă, mai sigură și mai ieftină. În mandatul meu, am reușit să câștigăm toate litigiile majore împotriva marilor proiecte energetice. Așa se explică disperarea unora și altora, pentru că le deranjăm interesele proprii - și, mai ales, ale «părților interesate» de la vedere și din umbră”, a afirmat Sebastian Burduja.

Potrivit ministrului Energiei, Curtea de Apel Cluj a respins pe fond acțiunea introdusă de Asociația Bankwatch România împotriva Ministerului Energiei, Transgaz și Agenției Naționale pentru Arii Naturale Protejate, scrie News.ro.
”Sentința confirmă că acțiunea introdusă de asociație este prescrisă, deși asociația a formulat mai multe plângeri prealabile către Minister, la intervale diferite de timp, cu același obiect (copy-paste), în speranța de a rămâne în termen și a putea bloca oricând proiectul energetic prin introducerea acțiunii. Excepția de nelegalitate invocată de Banckwatch a fost și ea declarată inadmisibilă. Este încă o dovadă că litigiile de mediu promovate abuziv de câteva organizații împotriva proiectelor esențiale pentru securitatea energetică a României nu au temei legal și pică una după alta în instanță. Voi arăta adevărul, în instanță și în spațiul public, ori de câte ori este nevoie”, a detaliat el.

Burduja a adăugat că decizia instanței permite gazoductului Tuzla ”să meargă înainte, fiind una dintre cele mai importante investiții în infrastructura energetică din ultimele decenii, parte a proiectului Neptun Deep”. Proiectul este finalizat în proporție de peste 98%, iar recepția oficială va avea loc în următoarele 60 de zile.
”România are dreptul și obligația de a-și folosi resursele. Voi duce acest proiect la capăt - pentru independența energetică a României și pentru securitatea Europei, pentru a scăpa definitiv din ghearele marelui URS(S) și ale interpușilor săi”, a conchis Burduja.