Câteva cazuri izolate de default în sectorul agricol, din cauza secetei, sunt la originea creșterii ratei creditelor neperformante ale BCR în prima parte a acestui an. Banca va lua măsuri pentru îmbunătățirea indicatorului în perioada următoare, a arătat Alexandra Habeler-Drabek, Chief Risk Officer Erste Group, la conferința de prezentare a rezultatelor grupului, în Viena.
România și Slovacia au fost singurele țări, dintre cele în care grupul austriac Erste este prezent, în care rata creditelor neperformante a crescut în prima jumătate a anului, la 3,5%, de la 2,6% la finele lui 2024.
”Câteva cazuri izolate în agricultură, pe fondul secetei, au determinat această evoluție în România. Nu indică deloc o deteriorare a portofoliului”, spune Habeler-Drabek.
Potrivit afirmațiilor sale, rata creditelor neperformante se va diminua către finalul anului, banca urmând să ia măsurile obișnuite pentru a îmbunătăți acest indicator.
”Pe ansamblu, ne așteptăm ca România să se încadreze în bugetul costurilor de risc până la finele anului”, arată șefa de risc a Erste.

La nivelul întregului grup Erste, rata creditelor neperformante a scăzut ușor, de la 2,6 la 2,5%. Indicatorul s-a îmbunătățit în Austria de la 2,9% la 2,8%, în Cehia de la 1,8% la 1,7%, în Ungaria de la 1,9% la 1,7%, în Croația de la 3,1% la 2,9% și în Serbia de la 2,6% la 2,3%.
În afară de România, care ajunge la cea mai mare rată la nivelul grupului, doar în Slovacia indicatorul s-a deteriorat de la 1,9% la 2%.
Rezultatul operațional a urcat cu 11,9% până la 2.084 milioane de lei (417 milioane de euro) în S1 2025, de la 1.862 milioane de lei (374 milioane de euro) în S1 2024, pe fondul unei creșteri puternice a veniturilor operaționale, parțial compensate de creșterea cheltuielilor operaționale.

Venitul net din dobânzi a crescut cu 12,9% până la 2.370 milioane de lei (474 milioane de euro), de la 2.099 milioane de lei (422 milioane de euro) în S1 2024, determinat de un volum mai mare de business.
Venitul net din comisioane s-a îmbunătățit cu 4,3% până la 548 milioane de lei (109 milioane de euro), în urma avansului volumului de tranzacții, din activitatea de creditare și asigurări.
Rezultatul net din tranzacționare și din instrumente financiare evaluate la valoare justă a crescut cu 9,0% până la 276 milioane de lei (55 milioane de euro).

Venitul operațional a crescut cu 10,8% până la 3.215 milioane de lei (643 milioane de euro), de la 2.902 milioane de lei (583 milioane de euro) în S1 2024, determinat de creșterea tuturor celor trei componente principale de venit.
Cheltuielile administrative generale au urcat cu 8,7%, la 1.131 milioane de lei (226 milioane de euro), din cauza cheltuielilor de IT mai mari destinate proiectelor strategice ale grupului, împreună cu cheltuieli cu personalul mai ridicate.
În baza acestor evoluții, raportul cost-venituri s-a îmbunătățit până la 35,2% în S1 2025, față de 35,9% în S1 2024.