Grupul bancar italian UniCredit, vizat de o anchetă antitrust demarată de Comisia Europeană

Grupul bancar italian UniCredit, vizat de o anchetă antitrust demarată de Comisia Europeană
Profit.ro
Profit.ro
scris 11 apr 2019

Grupul bancar italian UniCredit ar putea fi obligat să plătească o amendă pentru încălcarea legislației antitrust cu privire la emiterea de titluri de stat, informează Reuters.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

UniCredit a precizat că în data de 31 ianuarie 2019 a primit din partea Comisiei Europene o comunicare de obiecții în legătură cu o anchetă în curs a Executivului comunitar privind suspiciunile de încălcare a legislației antitrust cu privire la emiterea de obligațiuni guvernamentale, scrie Agerpres.

VIDEO Pasagerii Tarom, Blue Air și Wizz Air care fac scandal în avion, trecuți pe lista neagră CITEȘTE ȘI VIDEO Pasagerii Tarom, Blue Air și Wizz Air care fac scandal în avion, trecuți pe lista neagră

În data de 31 ianuarie, Comisia Europeană a acuzat opt bănci care în perioada 2007 - 2012 au format un cartel în domeniul tranzacționării bondurilor guvernamentale din zona euro. Numele celor opt bănci nu au fost dat publicității. Autoritatea antitrust a precizat că unii traderi ai băncilor au schimbat informații sensibile din punct de vedere economic și au coordonat strategii de tranzacționare a bondurilor denominate în euro, în special prin camere virtuale online.

Companiile care încalcă reglementările UE pot primi o amendă de până la 10% din cifra lor globală de afaceri.

Unicredit este prezentă pe 14 piețe - Italia, Germania, Austria, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Republica Cehă, Ungaria, România, Rusia, Slovacia, Slovenia și Turcia – iar prin intermediul unei rețele internaționale de reprezentanțe și agenții, acoperă și alte 18 țări din întreaga lume.

viewscnt
Afla mai multe despre
unicredit
ancheta
titluri de stat