Guvernatorul Băncii Angliei trage clopotele pentru bitcoin: a cam eșuat ca monedă de schimb

Guvernatorul Băncii Angliei trage clopotele pentru bitcoin: a cam eșuat ca monedă de schimb
Florentina Dragu
Florentina Dragu
scris 21 feb 2018

Mark Carney, guvernatorul băncii centrale din Marea Britanie, a comentat miercuri pe tema criptomonedelor, spunând că bitcoin a eșuat să se impună ca o monedă tradițională, nefiind nici depozit de valoare și nici mijloc de schimb.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

“A cam eșuat până în prezent … în privința aspectelor tradiționale ale banilor” a spus Carney în replică la întrebările jurnaliștilor cu ocazia unei vizite la universitatea Regent’s University London, unde a ținut un discurs studenților.

Șeful Băncii Angliei a adăugat că bitcoin “se mișcă haotic”, astfel că nu poate fi considerat depozit de valoare. În plus, nimeni nu utilizează criptomoneda ca instrument de schimb, a precizat el, citat de Reuters.

După ce au stabilit transformarea Eximbank în Banca de Dezvoltare a României, senatorii au mai aprobat o Bancă de Dezvoltare. Teodorovici se abține la vot și cere o mediere CITEȘTE ȘI După ce au stabilit transformarea Eximbank în Banca de Dezvoltare a României, senatorii au mai aprobat o Bancă de Dezvoltare. Teodorovici se abține la vot și cere o mediere

Cu toate acestea, tehnologia blockchain din spatele bitcoin s-ar putea dovedi utilă pentru a verifica tranzacțiile financiare într-un mod descentralizat, a mai spus Carney.

Poziția guvernatorului Băncii Angliei cu privire la bitcoin și celelalte monede virtuale nu este singulară. Recent, șeful Băncii Mondiale, Jim Yong Kim, a comparat criptomonedele cu schemele Ponzi, în timp ce economistul francez Benoit Coeure, membru în Comitetul Executiv al Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat că bitcoin este în mod clar o bulă și a avertizat investitorii că nu vor putea folosi moneda virtuală ca mijloc oficial de plată.

BNR a avertizat și ea, pentru a doua oară în ultimii trei ani, asupra riscurilor generate de volatilitatea ridicată a criptomonedelor, pe care le-a clasificat active speculative.

Unul dintre cele mai citate comentarii cu privire la monedele virtuale este cel lui Jamie Dimon, șeful celei mai mari băncii din SUA. Potrivit acestuia, ascensiunea rapidă a bitcoin poate fi comparată cu criza lalelelor din Olanda, iar investitorii în moneda digitală vor avea o soartă similară comercianților de bulbi din secolul XVII.

Șeful JPMorgan Chase a făcut remarcile în septembrie anul trecut, când bitcoin se tranzacționa în jurul prețului de 4.000 dolari pe unitate. Tot atunci, Dimon a estimat că bitcoin ar putea urca și până la 20.000 de dolari înainte să se prăbușească, scenariu care s-a materializat parțial la începutul acestui an.

Bitcoin a pierdut circa o treime din valoare în prima lună din 2018, coborând abrupt de la maxim istoric de aproximativ 19.800 dolari pe unitate atins la finele anului trecut, după admiterea la tranzacționare a primelor contracte futures pentru moneda virtuală pe bursele Cboe și CME.

Declinul a continuat și în prima jumătate a lunii februarie, până la un minim de 6.000 dolari, după care bitcoin și-a revenit parțial și a urcat din nou peste pragul de 11.000 dolari.

Miercuri seara, criptomoneda se tranzacționa în jurul valorii de 10.600 dolari pe unitate, cu 9,8% sub prețul de 11.712 dolari la care a închis ieri, potrivit datelor CoinDesk.

viewscnt
Afla mai multe despre
mark carney
bitcoin
criptomonede
bani traditionali