Acțiunile Oltchim lovesc plafonul de 15% al Bursei imediat după revenirea la tranzacționare

Acțiunile Oltchim lovesc plafonul de 15% al Bursei imediat după revenirea la tranzacționare
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 30 sep 2015

Saltul s-a realizat pe transferuri depășind doar cu puțin 8.000 de lei.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

Acțiunile Oltchim SA Râmnicu Vâlcea (OLT) au revenit astăzi la în ringul Bursei de Valori București, însă volumele de tranzacționare au fost reduse, în condițiile în care cotația s-a lovit cu capul de pragul de sus. Doar nouă tranzacții realizate cu 21.500 de acțiuni au fost suficiente ca, imediat după predeschidere, titlurile OLT să crească în limita de 15% impusă de de sistemul de tranzacționare al operatorului de piață. Prețul este de 0,353 lei/acțiune, nivel la care capitalizarea societății se cifrează la 34,32 milioane lei.

Oltchim a fost suspendat de la tranzacționare la intrarea în insolvență și acum revine, după ce Curtea de Apel Pitești a aprobat planul de reorganizare al societății, conform informării emitentului pentru portalul Bursei. Societatea a raportat un profit operațional lunar de peste un milion de lei.

Chiar și după orele prânzului, acest emitent rămăsese fără ofertă, în timp ce în cerere, pe palierul de cotare de 0,353 lei/acțiune sunt plasate 46 de ordine ordine totalizând aproape un milion de acțiuni, potrivit terminalului IFB Finwest.

Volumul tranzacțiilor era de 23.750 de titluri, valoarea acestora fiind de 8.383 lei.

 

viewscnt
Afla mai multe despre
oltchim
bvb
bursa
investitori
actiuni