Afacerile Norofert s-au prăbușit. Tăiere masivă de datorii. Este pregătită o fabrică în SUA

Afacerile Norofert s-au prăbușit. Tăiere masivă de datorii. Este pregătită o fabrică în SUA
Adrian Panaite
Adrian Panaite
scris 29 mar 2024

Listată la începutul anului 2020, compania Norofert vine cu rezultate dezamăgitoare pentru 2023, dar bugetează un profit net de 2,5 milioane lei. Planuri de cumpărare a unor afaceri în domeniul agricol și pentru emiterea de opbligațiuni. Schimbări la nivelul business-ului din SUA.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

Norofert a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 40,3 milioane lei, cu 43% mai mică decât cea din 2022, rezultat influențat, în principal, de lipsa de lichiditate din piața de agribusiness. „Toate culturile au fost afectate de secetă, în timp ce prețurile de vânzare ale cerealelor au scăzut”, spune emitentul în raportarea către investitori.

În același interval de raportare, cheltuielile operaționale s-au redus cu 26%, la 46 milioane lei. Dinamica a fost chiar mai bună, de 36%, la nivelul cheltuielilor cu materiile prime, acestea fiind influențate de reducerea costurilor de producție pentru gama de produse organice bazată pe microorganisme, ca urmare a punerii în funcțiune a laboratorului din Filipeștii de Pădure, investiție de 3 milioane lei.

Romcarbon pune la păstrare profitul net de anul trecut. Acordă, însă, dividende în contul anului 2022 CITEȘTE ȘI Romcarbon pune la păstrare profitul net de anul trecut. Acordă, însă, dividende în contul anului 2022

„Anul 2023 este din punctul nostru de vedere unul dintre cei mai dificili din ultimii 20 de ani, dar am reușit să facem pași importanți în consolidarea afacerii. Am fost nevoiți să luăm decizii pentru a asigura sănătatea companiei noastre, am prioritizat gradul de încasare și lichiditatea, precum și consolidarea echipei de management”, spune CEO-ul Vlad Popescu în raportarea către investitori.  „Pregătim grupul pentru o dezvoltare sustenabilă pe termen lung, pe baze solide. Investițiile vor continua și în 2024,  vom porni producția la fabrica din SUA și vom avea circa 340 de hectare irigate în Ferma de la Zimnicea. Ne așteptăm la o revenire a afacerilor din agricultură pe plan local, dar va fi una lentă și va trebui să fim prudenți.”

În Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor programată pentru 29 aprilie figurează și un voit pentru mandatarea Consiliului de Administrație pentru prospectarea în vederea achiziției (sau asocierii) de afaceri din domeniul agricol, complementare sau concurente cu activitatea Norofert și negocierea și încheierea de achiziții de participații în cadrul societăților comerciale de acest tip, în limita valorică cumulativă de 30,00 milioane lei până la 31 decembrie 2025.

Evergent Investments – dividende și programe de răscumpărare pentru anularea a 3% din acțiuni CITEȘTE ȘI Evergent Investments – dividende și programe de răscumpărare pentru anularea a 3% din acțiuni

Pentru atragerea de finanțări în vederea acestor proiecte, tot în AGEA este supusă spre aprobare și emiterea de obligațiuni de până la 3,50 milioane euro, denominate în lei, euro sau dolari americani, cu scadența la 5 ani și o valoare maximă a dobânzii de 10 ani, cupon plătibil semestrial sau trimestrial. Titlurile obligatare al urma să fie listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacționare administrat de Bursa de Valori București.

Norofert a avut anul trecut un grad de încasare de 97% care i-a permis îmbunătățirea cash-flow-ului și aceste resurse au permis realizarea de rambursări cărtre bănci în valoare de 19,4 milioane lei în al 2-lea semestru din 2023. Compania a încheiat exercițiul financiar al anului trecut cu datorii totale de 47 milioane lei, acestea fiind cu 9% mai mici decât cele de la sfârșitul lui 2022.

Simtel Team obține finanțare nerambursabilă de 12 milioane euro din PNRR CITEȘTE ȘI Simtel Team obține finanțare nerambursabilă de 12 milioane euro din PNRR

Norofert a bugetat pentru anul în curs o cifră de afaceri de 51,70 milioane lei, în condițiile unor cheltuieli operaționale de 44,46 milioane lei. Astfel, câștigul pretaxare EBITDA este estimat la 9,21 milioane lei și ținta este pentru un rezultat net de 2,48 milioane lei.

„Compania își păstrează o abordare prudentă, ținând cont de faptul că volatilitatea din piața agricolă europeană este încă ridicată”, spune nota privind bugetarea anuală. „Situația actuală este generată de mulți factori cu impact asupra sectorului și economiei, printre care lipsa de lichiditate generală cauzată de situația financiară dificilă a fermierilor români, prețurile scăzute ale cerealelor cauzate de importurile din Ucraina și Rusia, și prețurile ridicate ale inputurilor în comparație cu prețurile cerealelor.”

BVB – dividende cu randament de 2% și majorare de capital cu acțiuni gratuite CITEȘTE ȘI BVB – dividende cu randament de 2% și majorare de capital cu acțiuni gratuite

În AGEA, conducerea companiei a propus ratificarea transferului societății subsidiare Norofert USA din statul american Ohio, în statul Delaware și asocierea acesteia cu Gary Lamb. De asemenea, Norofert înregistrată în Delaware va intra, cu o deținere de 51% din titluri, în asociere cu Gary Lamb (cu o participație de 49% din titluri) în societatea Norofert Ag LLC Dakota de Sud, cu scopul construirii unei fabrici în Statele Unite ale Americii, pentru expansiunea pe această piață.

Titlurile Norofert s-au listat pe piața AeRO de la BVB la începutul anului 2020 și de la jumătatea lui 2022 se află într-un trend puternic descedent. La ultima cotație de 4,32 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a firmei este de 75,08 milioane lei (15,10 milioane euro).

viewscnt
Afla mai multe despre
norofert
bursa
bvb
sua