FP vizează achiziția a peste 3% din titlurile proprii în cadrul unei operațiuni de buy-back.
Compania financiară americană Franklin Templeton, în calitate de administrator unic al Fondului Proprietatea (FP), a depus la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) solicitarea pentru aprobarea unei oferte publice de răscumpărare pentru un număr de 120,00 milioane acțiuni proprii.
Este un demers pentru ducerea la îndeplinire a programului de buy-back aprobat în Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor din luna decembrie a anului trecut.
Numărul de acțiuni vizate în operațiunea care ar urma să fie intermediată de Swiss Capital și Grayson Auerbach reprezintă 3,37% din totalul titlurilor, iar valoarea pachetului la ultimul preț de închidere de 0,3790 lei/acțiune, se ridică la 45,48 milioane lei (8,96 milioane euro).

„Decizia Fondului de a demara oferta publică va depinde de mai mulți factori (inclusiv condițiile de piață și aprobarea de către ASF a documentației de ofertă publică). Niciun element din acest anunț nu va fi considerat a fi o obligație a Fondului de a implementa ofertă publică”, specifică administratorul Franklin Templeton.
În prezent, tot din structura indicelui finaniciar BET-FI, Evergent Investments (EVER) derulează, la un preț apropiat celui din piața reglementată, o ofertă publică de răscumpărare pentru 26,72 milioane de acțiuni proprii, reprezentând 3% din capitalul social. Operațiunea de piață promovată de fosta SIF Moldova urmează să se închidă pe data de 29 iulie.