Valentina Berevoianu, profesionist cu îndelungată experiență pe piața de capital, membră a echipei Investimental încă de la înființare, a fost nominalizată de Consiliul de Administrație al Investimental pentru poziția de CEO. Până în anul 2019, timp de 10 ani, a ocupat poziția de Director Financiar Executiv în cadrul Erste Asset Management România.
Alături de Ovidiu Dumitrescu, Deputy-CEO, și o echipă în care maturitatea profesională se combină perfect cu entuziasmul și perspectiva noii generații, Valentina Berevoianu va continua dezvoltarea și consolidarea poziției Investimental.
Numirea Valentinei Berevoianu vine ca urmare a deciziei actualului CEO, Mihaela Bîciu, de a se retrage, începând cu luna iunie. Mihaela Bîciu a avut un rol esențial în lansarea și dezvoltarea Investimental, primul broker autorizat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în ultimii 16 ani.
28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
La un an și jumătate de la lansarea serviciilor către public, Investimental a lansat NOVA – cea mai modernă platformă de tranzacționare, care reunește principalele piețe de capital din România, SUA și Europa, într-un singur loc, oferind acces facil tuturor investitorilor, atât persoane fizice, cât și juridice.
De asemenea, în mandatul Mihaelei Bîciu, Investimental a lansat două programe inovative de educație financiară (Investimentor și Orașul Portofel), cât și conceptul de PIES.
“Îi mulțumim Mihaelei pentru viziunea și energia cu care a condus echipa într-o perioadă esențială de construcție și lansare pe piață. Astăzi, Investimental se află într-o poziție solidă, cu o aplicație digitală funcțională, o echipă performantă și un model de business validat”, a declarat Cristian Paul, președintele Consiliului de Administrație al Investimental.
La rândul său, Mihaela Bîciu amintește că a pornit acest proiect, convinsă că piața de capital din România are nevoie de un suflu nou și de o abordare centrată pe investitor. „Pentru mine, a fost o onoare să contribui la această construcție și să lucrez alături de o echipă extraordinară. După o perioadă de respiro, mă voi orienta către noi proiecte, inițiative și provocări, care aduc un impact pozitiv asupra oamenilor și societății.”