Constructorul român Umbrărescu a adus pe șantierul autostrăzii dintre localitățile Margina și Holdea peste 700 de muncitori.
Se lucrează din ambele părți la tunelul 1 (T1) de pe sectorul #A1 Margina – Holdea. La intrarea în galeria din stânga, abordată de echipele bosniacilor de la Euro-Asfalt, s-au forat aproape 140 de metri, iar la galeria din dreapta, realizată de echipele UMB, s-a înaintat aproape 60 de metri.

28 mai Maratonul Fondurilor Europene
4 iunie Eveniment Profit.ro - Piața imobiliară între șocuri și oportunități - Ediția a V-a
Pe partea cealaltă, la ieșirea din T1, s-a realizat bolta, pe o lungime de 22 de metri.
La tunelul al doilea (T2) se lucrează la plăcile de coronament din zona portalelor și continuă lucrările la zona cut & cover.
Conform proiectului, tunelul 1 are pe un sens 415 metri, iar pe celălalt sens, 367 metri. Tunelul 2, unde se va aborda și metoda cut & cover, va avea 1985 metri pe un sens și 1.825 metri pe celălalt sens.

Construcția secțiunilor acestui lot, în lungime totală de 9,13 km, are o valoare de 1,82 miliarde lei (fără TVA), este finanțată prin PNRR și trebuie finalizată anul viitor.
Recent a fost relatat că la un an de la primirea autorizației de construire și apariția primelor utilaje, dar și cu întârzieri birocratice, constructorul român Umbrărescu aproape a terminat terasamentul pe segmentul la sol - jumătate din piloni la segmentul suspendat - iar bosniacii lucrează chiar și duminica în tuneluri.
În urmă cu două săptămâni, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a dus pe șantierul unde Asocierea de constructori români și bosniaci lucrează 7 zile pe săptămână, cu sute de muncitori, la cele două galerii ale tunelului de pe secțiunea Margina - Holdea (A1).
VIDEO frameD Future Productions
VIDEO POATE FI VĂZUT ȘI AICI
"Forfotă mare, zi de zi, pe șantierul lotului 2 A1 Lugoj - Deva, între Margina și Holdea. Sunt 700 de muncitori și circa 300 de utilaje, iar lucrările se execută atât la tuneluri, cât și la terasamente și structuri (poduri și pasaje).
La tunelul T1, pe partea stângă, au fost forați 66 de metri, iar pe partea dreaptă - 18 metri. Echipele UMB GRUP și Euro-Asfalt lucrează 24 din 24 ore", transmit autoritățile.

Sectorul de autostradă Margina - Holdea este compus din două secțiuni:
VIDEO POATE FI VĂZUT ȘI AICI
- secțiunea E (9,13km), pe care se construiește tunelul forat, format din două galerii pe sens (fiecare galerie are o lungime de aproximativ 2,12 km),
- secțiunea D, cu o lungime de 4 km, unde trebuie finalizate lucrările din contractul anterior.
În noiembrie a fost relatat că echipele UMB și ale partenerului bosniac Euro-Asfalt continuă lucrările la portalurile de acces/ieșire ale tunelurilor de pe sectorul Margina - Holdea al autostrăzii A1 Lugoj - Deva.
Cele două structuri vor fi unice în România, prin prisma deschiderii foarte mari de intrare în tuneluri. Practic, de pe autostradă se va intra direct în tunel, pe două benzi și pe banda de urgență (11,35 metri/sens).

Când va începe efectiv forarea tunelului 1, se va lucra pe o lungime de 75 de centimetri sau maxim 1 metru. Lucrările se vor executa la adăpostul unor "umbrele de țevi" înclinate, cu o lungime de 15 metri și o suprapunere de 4 metri. La fiecare 75 centimetri de forare, se montează plase, se introduc ancore și se injectează, sub presiune, beton special, cu ajutorul mașinilor de torcret.
Se va lucra cu asigurarea unor măsuri deosebite pentru siguranța muncitorilor. Specialiștii în geologie vor fi mereu pe șantier pentru a clasifica natura terenului și indicarea tehnologiei de execuție.
Anterior a fost anunțat că pe șantier au intrat și partenerii bosniaci ai antreprenorului - Euro-Asfalt - care efectuează activități topografice și fac pregătiri pentru platforma de acces la viitoarele tuneluri.

Principalele lucrări ce vor fi realizate sunt:
aproape 10 km lungime
3 viaducte
2 pasaje
23 podețe
1 Centru de Întreținere și Coordonare 2 tuneluri cu o lungime totala de 2,13 km, formate din câte două galerii unidirecționale prevăzute pe fiecare cale de circulație, cu platformă de 11,25 m
Antreprenorul lucrării: Asocierea S.C. SPEDITION UMB S.R.L. – S.C. TEHNOSTRADE S.R.L. – S.C. SA & PE CONSTRUCT S.R.L. - EURO-ASFALT d.o.o

Conform condițiilor din Acordul de mediu, în 2013, a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contextul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului.
Cele două tuneluri au fost impuse prin acordul de mediu după ce loturile 2, 3 și 4 din A1 Lugoj – Deva au fost contractate în baza unor documentații care prevedeau săpături în acele locuri.

Li s-au spus „tuneluri pentru urși” pentru că au fost impuse prin acordul de mediu și pentru a păstra intacte la suprafață culoarele de tranzit pentru mamiferele mari într-o zonă de legătură între masivele Carpaților Occidentali.