Apple a prezentat topul celor mai bune aplicații și jocuri pentru anul care se apropie de final, un top realizat atât pentru smartphone-urile, cât și pentru celelalte platforme ale companiei.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
BeReal, aplicația a cărei funcționalitate principală a fost copiată anul acesta cu frenezie de Instagram și TikTok printre alții, este considerată de Apple drept cea mai bună din acest an.
Aplicația socială franceză emite câte o notificare în fiecare zi, iar utilizatorii trebuie să posteze două fotografii - una cu ei și una cu mediul înconjurător - realizate cu camerele frontale și cele de pe spatele telefonului.
Apex Legends Mobile a fost desemnat jocul anului pe iPhone.
Pentru iPad, cea mai bună aplicație a anului este considerată GoodNotes 5, iar titlul de cel mai bun joc al anului i-a revenit lui Moncage.
Cea mai bună aplicație și cel mai bun joc pentru macOS au fost desemnate MacFamilyTree 10, respectiv Inscryption.
Vix și El Hijo sunt aplicația și jocul anului pentru Apple TV, în vreme ce aplicația anului pe Apple Watch este Gentler Streak.
De anul viitor, când Apple își va lansa casca de AR/VR, este posibil să fie desemnate și cea mai bună aplicație, respectiv cel mai bun joc pentru mediile virtuale.