Instagram a fost cea mai descărcată aplicație în ultimul trimestru al anului trecut

Instagram a fost cea mai descărcată aplicație în ultimul trimestru al anului trecut
Liviu Mihai
Liviu Mihai
scris 17 ian 2022

Profitând de blocarea rivalului TikTok în India, Instagram a revenit pe primul loc în clasamentul aplicațiilor după numărul de download-uri.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente

25 aprilie - MedikaTV - Maratonul Sănătatea Digestiei
23 mai - Maratonul Fondurilor Europene
27 mai - Eveniment Profit.ro Real Estate (ediţia a IV-a) - Piața imobiliară românească sub aspectul crizei occidentale

În ultimul trimestru al anului trecut, Instagram a înregistrat cea mai bună performanță din 2014 până în prezent, reușind să-și crească numărul de descărcări cu 10% față de trimestrul anterior.

Pentru prima oară în ultimii doi, o aplicație Meta a fost, din nou, pe primul loc ca număr de download-uri. Ultima oară, a fost vorba WhatsApp, iar asta se întâmpla în T4 2019.

Divizia de realitate virtuală Oculus a Facebook, investigată pentru posibile practici incorecte CITEȘTE ȘI Divizia de realitate virtuală Oculus a Facebook, investigată pentru posibile practici incorecte

În ultimii doi ani, topul a fost dominat de TikTok, care, cu o singură excepție, a fost în permanență cea mai descărcată aplicație.

Instagram a crescut în special în India, pe fondul blocării TikTok în această țară, ceea ce a făcut ca mulți utilizatori să se îndrepte către platforma deținută de Meta.

Astfel, Instagram a câștigat un mare număr de utilizatori ai smartphone-urilor cu Android. De partea cealaltă, pe iOS, clasamentul este condus de TikTok și YouTube.

Din totalul numărului de download-uri de care s-a bucurat Instagram în ultimul trimestru, 39% au avut loc în India.

viewscnt
Afla mai multe despre
instagram
meta
india
tiktok