Un cercetător independent a pus cap la cap datele devenite publice după diverse leak-uri în presa de peste ocean și a ajuns la concluzia că abonamentul Twitter Blue nu prea este apreciat de utilizatorii rețelei.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
În noiembrie 2022, când Elon Musk, proaspătul proprietar al companiei, a decis să relanseze abonamentele Twitter Blue pentru a include bifa albastră ca element principal de atragere a clienților, acesta număra în jur de 150.000 de abonați.
În mod normal, cifra trebuia să reprezint un punct de pornire, de unde să crească pentru a oferi labilei platforme sociale o sursă stabilă de venituri, pe lângă reclamele care au pierdut mulți dintre advertiseri.
În schimb, Musk a obținut exact opusul a ceea ce spera. În loc să crească de la 150.000, numărul de abonați a luat-o în jos, iar la 30 aprilie Twitter Blue număra 68.157 de abonați.
Asta înseamnă că peste 81.000 de oameni s-au dezabonat între timp, ceea ce dă o rată de dezabonare de 54,5%, ceea ce este enorm. Media ratei de dezabonare de la serviciile online bazate pe abonamente este de 5,57%.
Cât despre motivele pentru care Twitter Blue nu prinde, ar putea fi vorba despre o combinație de factori. Pe de o parte utilizatorii consideră că nu primesc suficient în schimbul banilor pe care ar trebui să-i plătească, iar pe de altă parte s-a creat deja un curent negativ față de rețeaua socială din cauza modului haotic în care aceasta este condusă de Elon Musk.